Arhive blog

When faith turns to you

„Credinţa este universală. Modalităţile noastre specifice de a o înţelege şi transpune sunt aleatorii. Unii dintre noi se roagă lui Iisus, alţii se îndreaptă spre Mecca, o a treia categorie studiază particulele subatomice… În final însă, cu toţii căutăm Adevărul, acel adevăr care este deasupra noastră şi dincolo de noi.”

Azi nu e despre mine. E despre o persoana care a aflat in ce vrea sa creada. Eu ma caut inca. Dar sa nu divagam..

Acel cineva despre care vorbesc a facut o schimbare de 180 de grade in ceea ce priveste obiectul credintei. Pe de’o parte poate ca totul s’a intamplat prea brusc, prea fara veste, prea lipsit de’o baza concreta. Pe de alta parte, macar si’a gasit altarul la care sa ingenuncheze. Poate nu pentru totdeauna. Eu sper ca nu pentru totdeauna. Ar fi pacat sa se opreasca aici, la cea mai accesibila statie. Dar cati dintre noi stiu sau au curajul sa se opreasca la oricare dintre statii?..

Anunțuri

There are things..

There are things that need to be said. That I want to say. And I don’t even know what they are. Or if they should be spoken.

There are things I need to say. And I don’t even know if they truly exist.

Men are trouble.

Da, men are trouble. Si nu poti spune intotdeauna „Rau cu rau, dar mai rau e fara rau.”.

Eu n’am probleme. Is fara rau si ma simt bine. Sunt inconjurata insa de prietenele mele, una mai problematica decat cealalta cand vine vorba de sexul opus.

Prima e vaca junioara. Care nu mai are probleme acu, ca s’a facut fata cuminte. Bravo ei, jos palaria, felicitari ca are, vrea si poate. Dar stim cu toatele cate broaste a pupat pana la print.

A doua e vaca senioara. Ea e intr’un dute’vino continuu intre fosti. Si se zbate in cercul asta vicios de vreo cativa ani. Triunghiul bermudelor e o poveste pentru copilasi in comparatie cu asta, dar dupa ce termina sesiunea a promis ca invata sa inoate ca sa iasa la mal.

Si apoi e maimuta. Ea e cea pentru care exista postul asta. Pentru ca ea e acu intr’un mare butoi cu iaurt, daca ma’ntelegeti. 🙂 Maimuta face ce face si’i alege chiar mai prost ca mine. Si nici macar nu se chinuie prea mult, e un talent nativ. Mai nativ ca mine, dupa cum am spus. Aduna vreo cativa, face un ala’bala’portocala, il nimereste pe al mai problematic si de el se lipeste. Si n’ar fi asta musai baiul. Dar fata nu se prinde de treaba asta nici la a saptea calcare in strachina. Sade frumos in lumea ei cu inimioare roz si floricele parfumate, merge pana in panzele albe calare pe’o idee desi e constienta ca s’ar putea sa n’aiba dreptate, trage cu dintii si ghearele de basmul ei cu iz de nereusita incropit la repezeala.. Ce mai, fata’i fata pana la capat. Iar cand e basta, apai nu’i basta de tot. Nu poate fi. Ori ea, ori el..unul dintre ei habar n’are cum s’o lase balta. De unde rezulta diverse situatii neplacute. Ba o urmarire prin oras, ba niste cauciucuri dezumflate, ba discutii cu parintii ei, ba amenintari.. fiecare fost a avut un tipar diferit pana acum. Ce’ar trebui sa faca maimuta? Intai sa’si traga doua palme zdravene peste ochi si sa coboare de pe norisorul roz pe pamantul innamolit de apele Siretului. Apoi sa’i ia pe diversii Feti’Frumosi si sa’i inece. Ori in Siret, ca acolo a nimerit ea cand a picat de pe nor, ori in Dunare ca’i mai la indemana. Eu asa as face, dar maimuta e fata. Deci sa nu fim rai si sa lasam Cosanzenii cu aere de macho sa traiasca. Sa le spunem doar ca nu e vina ei ca e atat de fata incat nu stie cum sa le zica sa se care pe un ton indeajuns de ferm ca ei chiar sa priceapa si sa se conformeze. Si nici ca ii alege asa de „bine”. Si s’o lase in pace ca mititica de ea e tare amarata acu din cauza unuia de’asta. Dar ce sa’i faci. I’a trebuit..

Yesterday

Yesterday has taught me a lot.

It taught me that I’m lazy beyond any excuse and that I can actually be human, but only sometimes.

Someone told me I’m a little grandma ‘cause I’m afraid of uncomfortable situations.

Another someone showed me it’s alright to be afraid, uncomfortable and have feelings. He has pulled my cheesy self at surface by just mentioning a song or two, challenged me to talk and be honest, answered and debated with me. For that, I wish to thank him. And to let him know I won’t forget his promise. When all this is over, there’s going to be a long night in front of both of us. 🙂

And a lovely song..

„If the smile’s not meant to be
If the heart’s not ready to open
If we make it I won’t see how it’s broken”

Ladies, play needy.

No matter what girlie magazines say about the emancipation of women, if you are one of those that dream to get married, full stop, you really shouldn’t listen to all that rubbish. Because they all sustain that men look for strong, independent women. Well in my opinion that’s the biggest insanity that anyone could approve of to be published.

There is indeed a handful of guys who like their lady independent. But they are so rare that are brought into discussion as an endangered species. Because men need to be fully grown up and accomplished to enjoy the company of a woman that stands as an equal. Well, how many are they in the world? And I have no further questions..

Men like to know that a woman not only wants them, but above all needs them. At least to change the bulb, to kill a bug or to take the dog out if not for something more serious, like financial support.

Yes girls, I know they say “I love you” a thousand times a day and encourage you to fight the system and turn into the best employee of your company if not even start your own business. But tell them you are just fine on your own and then start counting the seconds ‘till the door slaps their backs.

That is why, today’s advice is “Play needy!”. Ask for help when slicing the onions, get him to carry your bags even though they’re light as a feather, pretend to be scared when noticing the smallest spider, take his hand into yours while watching a cheesy film..and I could go on like this forever. But I’m pretty sure you already know what you have to do. It is in our DNA to know what to do when it comes to the opposite sex. So, want a man? Drop the spine, play needy. He’ll come in rescue.

Exercitiu de imaginatie

Cineva m’a intrebat azi de ce’mi place mai mult noaptea decat ziua. Si n’am stiut sa spun de ce, singurul motiv gasit (si cel mai stupid, de altfel) fiind ca e intuneric. Asa ca acum imi exersez imaginatia si in cuvinte, nu doar in imagini.

In primul rand sunt nascuta noaptea, si asta e singurul motiv obiectiv care’mi vine in minte. Ma gandesc ca poate are vreo legatura, s’o fi creat vreo conexiune dubioasa intre mine si momentul zilei in care m’au durut plamanii.

La modul subiectiv.. ar fi faptul ca noaptea te transforma. Nu stiu altii cum sunt, dar eu devin parca alta de indata ce apune soarele. Mai plina de viata, mai energica, mai usor de concentrat si de deconcentrat, mai predispusa la brainstorminguri si filosofari/aberatii, mai doritoare si mai apta de munca. Asta la modul particular.. La general ar trebui mentionat ca intunericul are mari avantaje. Te ajuta sa te ascunzi daca nu vrei sa fii vazut, ti’e mai usor sa scapi de inhibitii si sa fii tu insuti. Te fereste de ochii altora daca ai facut vreo prostie, si poti rosi sau plange in voie, fara sa te temi de judecata celorlalti. Noaptea e ca un parinte intelegator care’si fereste copilul de ochii rai ai lumii. La adapostul intunericului, toate pisicile sunt negre si predispuse sa accepte si sa fie acceptate. E momentul zilei cand oricine isi permite sa fie romantic sau macar putin cheesy.

De intuneric te leaga prima petrecere pana in zori, primul sarut, prima noapte, prima betie, prima (dar nu singura si nici cea mai mare) prostie pe care o faci in viata. O sumedenie de amintiri la care sa tii si pe care sa le pastrezi in cel mai frumos colt al sufletului tau. De lumina te leaga o existenta comuna si banala pe care o imparti cu alte cateva miliarde de oameni. Dar noaptea e numai a ta si poti sa fii ce vrei tu sa fii, cum vrei tu sa fii si unde vrei tu sa fii. Iti da o libertate absoluta. Si nu te taxeaza cu nimic..

Noaptea.. Noaptea e a mea. Celorlalti le dau voie sa faca ce vor ei cu ziua. N’au decat sa o transforme in cea mai rea zi din viata mea. Atata timp cat inca vine noaptea, totul o sa fie bine.

New age resolution

Tomorrow’s quite a big day. But I have a new motto to follow: „Catch the opportunities and set your priorities.” If I succeed in doing so.. well, nothing’s gonna bring me down anymore. 🙂

Sfanta Bricheta

A trecut Pastele, am luat lumina, alti bani au fost trimisi in buzunare obscure de catre madam Udrea cu al sau program “Lumina la malul marii” si asa ajungem la ce ma framanta pe mine..

In fiecare an se aprinde lumina la Ierusalim. Si cica asta se intampla de la sine. De ani si ani, cea mai mare, mai puternica si mai secretoasa institutie face marketing la cel mai inalt nivel.

Credinta in ceva e buna. Lipsa ei ar duce la haos. Dar cata credinta sa ai? Si in ce? In Sfanta Bricheta cu care e aprinsa lumanarea de la Ierusalim? Nu’mi place sa cred in minciuni sustinute de turme de oi.

Nu neg existenta unei forte superioare. Sau posibilitatea unei minuni. Dar minunile sunt fenomene extraordinare, nu pot avea loc in fiecare an, cu precizie de ceas elvetian.

Teoria conspiratiei ar sustine ca vreodata chiar s’a intamplat sa se aprinda lumina singura. S’au aliniat planetele mai sui si s’a facut lumina.. dar a fost o singura data, si aceea demult. Mai apoi, Biserica s’a gandit ca e modul perfect de a tine masele in frau, de a castiga adepti si de a’si pastra puterea. Si a facut cumva rost de o modalitate de a aprinde si reaprinde lumanarea an de an in mod miraculos. Secretul este desigur bine pastrat, la fel ca toate celelalte necunoscute adunate de’a lungul veacurilor.

Ma amuza insa faptul ca Pastele nu pica in aceeasi zi in cadrul tuturor credintelor. Anul acesta s’a intamplat, dar in alti ani Biserica Ortodoxa a putut sustine ca e singura Biserica valabila, datorita unei brichete miraculoase.

Refuz sa cred in ce vor altii sa cred. Cred in ce simt, intr’o anumita religie, dar imi repugna institutia bisericii si strategiile de marketing. Poti sa crezi sau poti sa nu crezi. Publicitatea n’o sa ajute la nimic daca tu, personal nu esti multumit de produs. Bricheta de Paste e exemplul perfect. Cred in ea doar cei care cred deja in toata dogma bisericii, adeptii sintagmei „Crede si nu cerceta”. Eu am rezerve. Si de la an la an, rezervele mele se extind. Intr’un fel, sunt un oarecare Toma Necredinciosul. Dar Sfanta Lumina care se aprinde singura in fiecare an imi pare mult prea greu de digerat pentru o minte cat de cat rationala. Asa ca primesc cu strambaturi din nas transmisiunile in direct de Paste. Credeti voi in Sfanta Bricheta si lasati’ma pe mine sa’mi gasesc explicatiile logice.

Intre timp, uite un citat gasit in Ring la cursul de Integrare Europeana: „Cu cat cauti sa placi la toata lumea, cu atat esti in primejdie sa nu fii respectat de nimeni.” (Delacroix)

from her wisdom..

Maimuta: Tu esti mai..

Eu: ..plastica.

Maimuta: Scarba, vroiam sa zic.

Cand filosofezi gratis..

..inseamna ca ti s’a terminat hartia igienica si astepti sa te usuci. Sau esti a zecea si inca n’ai net. In plus, te gandesti ca nu ti’ar strica o diploma de la „Tinere condeie”. Nu stii la ce s’ar putea sa’ti fie de folos, sau daca o sa’ti fie vreodata, dar las’ sa fie acolo, una’n plus n’are cum sa strice.

In contextul ultimelor fraze (adica toate in afara de prima) am scris eu urmatoarele. Si mandra mai ceva decat gaina babei care a gainatat o margica cand cocosul mosului a adus cirezi de vite si bogatii, vi le’arat si voua. 🙂

„Dacă într-o zi ţi s-ar spune că tot ce ai făcut până atunci a dus numai la dezastre, cum ai reacţiona? Ai regreta? Ai respinge gândul apăsător din mintea ta? Ai încerca să trăieşti împăcându-te cu el? Sau ai trece nepăsător mai departe, fără să priveşti în urmă şi fără să regreţi?

Mulţi ar spune că depinde de gravitatea urmărilor. Dar gravitatea e o noţiune atât de relativă. Fiecare o concepe altfel, fără să-şi dea seama de ce.

Dar dacă ţi s-ar spune că totul a fost bun în viaţa ta până acum? Cum ar fi? Ai fi mândru? Te-ai lăuda? Sau ai uita încă de a doua zi orice omagiu adus?

De această dată depinde de măreţia realizărilor tale, nu-i aşa? Şi care e diferenţa dintre gravitate şi măreţie? Oare nu se află ambele la capete, la extreme, prin aceasta devenind asemănătoare?

Atâtea întrebări fără răspuns. În cel mai bun caz, au drept răspuns o presupunere. Dar numai din presupuneri nu poţi trăi. Pentru că nici viaţa ta nu trebuie să fie o presupunere, ci o certitudine. Ceva concret şi palpabil. Un copil care-ţi zâmbeşte când te plimbi în parc; o petală din trandafirul primit odată, ce-a fost roşu şi viu, dar acum e ofilit; un sărut trimis mai mult în aer şi primit pe neaşteptate; şi chiar pierderea cuiva drag… Dacă face parte din viaţa ta înseamnă că o înfrumuseţează. Iar viaţa nu e alcătuită numai din experienţele plăcute. Viaţa e înfrumuseţată mai ales de lucrurile neplăcute, pe care le laşi în urmă plin de amar, dar mai puternic…”

Urmarea era ca tipa care scrisese randurile astea de o sensibilitate si maturitate, nu’i asa?, cutremuratoare, intalneste un gagiu la fel de sensibil, matur si, fireste, inadaptat ca si ea, pun de’un maritis, dar el moare de leucemie. Se numea „Another love story” si pun pariu ca toate fetele stiu deja de ce. Baietilor care nu prind poanta le recomand cartea lui Erich Segal. E mai proasta ca filmul, dar asa promovez cultura. 😀

Oricum, descoperirea mea e ca inceputul suge, sfarsitul era deja de pe Matasari Reloaded, dar chestiile ce le scrisesem pe la mijlocul povestirii erau chiar faine si inteligente si pareau scrise cu cap si *blush* ceva talent. Deci, prin definitie, eu sunt un fel de mosneguta cosbuciana, care joaca la nunta Zamfirei abia dupa indelungi rugaminti si care ori se opreste intr’un gard, ori moare jucand in hora si e ingropata inca topaind. Asa ca, daca mai dau cuiva ceva de citit, faceti’va un bine si sariti peste inceput si sfarsit. N’o sa pricepeti nimic, dar macar n’o sa credeti ca am scris scenariul de la noul succes AcasaTv. 😛