Arhive blog

About me – part 2

Am incercat de multe ori, dar nu am reusit niciodata sa ma autoeduc in dinamica unei relatii. Pur si simplu nu pot sa pricep “de ce”-urile pe care le implica un el si o ea care nu mai vad pe nimeni si nimic in jurul lor. Mi se pare nefiresc si infricosator.

Pentru cei care ma cunosc superficial, o sa para ca-s ipocrita. Pentru cei care au interactionat cu mine doar pe blog o sa para ca ma laud. Pentru rude si cativa dintre prieteni va pare ca am innebunit ca scriu asa ceva. Dar hai sa dam cartile pe fata..

Nu sunt fana a brizbriz-urilor sentimentale. Apreciez un gest frumos oricand. Dar daca te-ai apucat de dragalasenii (in limite rezonabile), macar fii constant. Eu nu voi fi.

Nu cred ca daca am un prieten (si poate, mai tarziu, un sot) trebuie sa fac din el centrul universului meu. Exista oameni care merita sa fie acolo, si sunt acolo, si nu vor fi dati la o parte doar pentru ca noul domn saruta bine. Exista posibilitatea sa ma plictisesc rapid, asa ca de ce m-as chinui sa te sui pe piedestal?

Mi s-a spus c-as fi pe jumatate baiat. Sincer, mi se pare o declaratie incompleta. Versiunea mai aproape de adevar ar zice baiat semi-marlan. Problema este ca, exact ca acest specimen, nu-mi dau arama pe fata de la inceput. Imi pare rau pentru deziluzie.. Dar nu prea tare.

Dupa cum ziceam..dinamica relatiei. Imi scapa mereu printre degete perioada de acomodare de la inceput, la fel ca si inceputul sfarsitului. In special inceputul sfarsitului. De ce sa astepti sa se schimbe ceva? Ce sa se schimbe? De ce sa trebuiasca sa te explici in fata altuia? De ce sa stai si sa incerci sa dai cheie la o masina pe care ai lasat-o doua zile cu farurile aprinse? Daca e, e; daca nu e, ghici ce poate sa insemne asta..

Nu, n-am innebunit, nu-s laudaroasa din fire si nici nu bat saua sa priceapa iapa. E doar articolul de duminica seara care incearca s-o prezinte pe Cowish asa cum e ea: alter-ego-ul unui baiat de treaba de la Poli.

About me

To-Know-Me-is-to-Love-Me

Am descoperit zilele astea ca oamenii nu stiu sa ma “citeasca”. Prefer sa nu-i bag pe toti in aceeasi oala zicand ca nu le-a placut cartea, ci sa cred ca pur si simplu nu stiu eu sa-mi prezint “the dos and don’ts”. Asa ca am decis sa incerc macar sa aduc putina lumina in acest domeniu. Aviz amatorilor!

In primul rand, daca ne cunoastem de-o ora, de-o zi, de-o saptamana sau de-o luna, nu inseamna automat ca suntem cei mai buni prieteni. Nu inseamna ca in orice moment voi fi dispusa sa te ajut. La fel, nu inseamna ca ne permitem sa ne intindem la glume. Nu zice nimeni sa stam botosi si grumpy 24/7, dar as prefera ca manifestarile de umor sa treaca intai printr-o sita deasa de bun simt.

In al doilea rand, cu limbajul tau n-am nimic. Atata timp cat nu esti marlan si te adresezi neantului, poti fi cat de slobod la gura vrei tu. Insa.. In momentul in care in fraza intra “ma-ta”, “tac-tu” sau “fa”, mie mi se ridica parul pe ceafa si te cataloghez automat la un loc cu oamenii cu care nu am ce discuta. Vreodata. In afara de astea trei cuvinte, trebuie sa exagerezi rau de tot cu bagatul si scosul ca sa ajungi sa ma zgarii pe timpan.

As prefera ca in general sa pastram o anumita limita in manifestarile de lejeritate unul in preajma celuilalt. Pana sa ne cunoastem mai dureaza, iar in momentul in care o sa fiu de accord sa ne aruncam intepaturi mai mult sau mai putin spinoase (fara rautate, fireste) o sa-ti dai seama, crede-ma. Evident, regula celor trei cuvinte se pastreaza si atunci. 🙂

Don’t ever talk down on me, indiferent cati ani sau cate scoli ai in plus fata de mine! Altfel, chiar nu ai motiv sa te superi daca am sa te consider ultimul om, fara pic de bun simt sau savoir vivre. Putina modestie nu strica. Iar daca eu nu ma laud cu IQ-ul meu triplu fata de al tau, ti-as sugera sa nu te lauzi nici tu cu faptul ca stii sa desenezi de o mie de ori mai bine decat voi sti eu vreodata (de exemplu).

Analizand la rece, nu cred ca cer prea mult. Analizand si mai la rece, singura mea pretentie e civilizatia. Si poate, cateodata, respectarea intimitatii fiecaruia.

Nimeni nu-si face casa cu pereti de sticla. O data pentru ca nu vrea nimeni sa fie vazut in pijamale seara de seara (sau dimineata de dimineata). Si-a doua oara pentru ca nimeni nu vrea sa aiba de lipit geamuri de fiecare data cand un trecator plictisit se decide sa arunce cu bolovani.

Hell, yeah!

Want something? Go get it!

Yes, they will play it rough around you. Ask for some help from friends. They will be more than happy to oblige..

You may have to play games. You may have to follow rules. You may have to invent some new ones.. So the question is: How bad do you want to achieve your goal? Will you be set back by minor obstacles?

Set your priorities, your limits and your no-nos.

After that, set the attack. Ladies, you don’t need instructions for that. You know your tricks better than anyone.. Stand back, charm, flirt if you have to. In the end, if it’s worth it, you will realise you enjoyed every step of the path you took. If you don’t..it wasn’t yours in the first place.

Feel free to take a step back if you think it’s too much. Peer pressure isn’t your ally. After all, you’re the only one who knows what’s best for you.

And always keep in mind that you have to be comfortable with your actions. If you win the game with someone else’s tactics you’ll realize you don’t want it anymore..

Older is wiser..

Cand iti spune un om ca esti beat, poti sa nu il crezi. Dar daca iti spun doi oameni acelasi lucru, pleaca si te culca!

older-and-wiserCam asa suna intelepciunea mostenita din batrani. Si trecand peste partea mucalita, vorbele astea chiar sunt intelepte. Rabdare, si’am sa explic si de ce.

De cate ori n’a zis fiecare dintre noi ca ar vrea.. ceva? Ceva anume, ce pare sa aiba toata lumea in jur si numai pe noi ne ocoleste? O cariera reusita, un loc de munca mai bun, nota 10 la examen sau un suflet care sa tina de cald intr’o seara tarzie? Si fiecare a incercat, si’a facut tot ce’a crezut ca’i sta in putinta. Rezultatul insa, a fost de fiecare data inselator si departe de idealul stabilit.

Si’acum intra in scena intelepciunea din batrani. Si traducerea suna cam asa: Atata timp cat ai incercat o singura data sa’ti atingi idealul si nu ti’a iesit, ai voie sa mai incerci o data dupa regulile tale. Chiar de doua ori, daca esti foarte incapatanat. Dar numai un prost cu ochii lipiti ar folosi aceeasi strategie din nou si din nou dupa ce a dat gres cu ea.

Din pacate, multi dintre noi (si nici eu nu fac exceptie) suntem astfel de prosti. Si fiecare dintre noi se minte ca are de’a face cu oameni diferiti, asa ca nu conteaza prea mult. Fiecare merge pe ideea ca ce n’a mers la X o sa mearga la Y. Si pana sa realizam ca ideologia asta e gresita de la radacina, ne invartim in cerc, facand aceleasi greseli, ajungand la aceleasi rezultate si plangandu’ne de mila.

Majoritatea copiilor cuminti isi propun diferite teluri cand incepe un an nou. Eu imi propun unul cat o suta: sa nu’mi repet greselile! Si fie ca in 2014 sa scriu despre cat de fraiera am fost in 2012 ca nu m’am purtat ca in 2013!

This post goes to my dear soulmate. :)

Pentru ca sunt o persoana foarte inteleapta si generoasa, tin musai sa impartasesc vastele mele cunostinte cu cei din jurul meu. M’as face psiholog, dar facultatea de psihologie mi se pare o pierdere de timp mai mare decat facultatea de electronica. Dar sa nu deviem de la subiect..

N’o sa incep prin a enumera multele avantaje ale statutului de persoana singura. Nici n’o sa pun in balanta avantajele si dezavantajele unui iubit. Le stim cu totii si le auzim si reauzim de la prietenii nostri tot timpul. O sa spun doar ca fiecare perioada trebuie savurata.

Nu te uita la filme cheesy, nu suspina dupa o poza frumoasa si nu lasa orice prost sa te deprime. Nici macar pentru cinci minute! Pentru asta ai sesiune si examene si mosnegi care’ti zic despre viata. Nu privi inapoi si nici prea departe in viitor. Traieste acum ceea ce primesti. Fa’ti de cap si trimite la origini pe oricine iti spune ca n’ar trebui sa faci asta.

Asculta de vocea ratiunii (care’s eu in cazul de fata), dar nu mereu. Si eu am nevoie sa ascult de tine, ca sa pot visa mai mult.

Daca simti ca vreunul trebuie trimis naibii, trimite’l. Daca simti ca meriti mai mult, cere mai mult. Daca nu ti se da, cere din alta parte. Daca simti ca nu’i acolo locul tau, pleaca. Si nu privi inapoi. Si daca totusi privesti inapoi, adu’ti aminte ca eu sunt fix in stanga ta ca sa’ti dau una peste ceafa. Propriul tau dracusor..

Lumina lui Flutur

Dupa ce’a aranjat oile feng’shui pe deal, urmasul urmasilor lui Fane Voda a binevoit de s’a cocotat iar in avion, a zburat peste mari si tari si ne’a adus izbavirea. In ajun de Paste, ca’n fiecare an..

Cumva Patriarhia, prin robii lui Dumnezeu Elena si Gheorghe, a adus lumina tocmai de la Ierusalim in toate bisericile din tara. Adica, chiar in toate. Pana la ultimul schit pe care nu’l viziteaza decat caprele negre in creierii muntilor.

Dincolo de costurile unei asemenea actiuni (imense de altfel, si achitate ghici din buzunarele cui), as vrea sa ridice mana cine s’a simtit mai cald, mai satul, mai impacat cu sine stiind ca flacara pe care a dus’o acasa duminica dimineata e copil din copilul din nepotul din urmasul flacarii din Sfantul Mormant. Care batranica cu frica de Dumnezeu insa fara bani de pastile si hrana s’a simtit vindecata macar si pentru o ora? Care bolnav dat afara din spitalul proaspat desfiintat si’a luat patul in spate si’a umblat dupa ce a vazut flacara din flacara sfanta?

Dar e frumos. Unii si’au serbat onomastica pe banii cetateanului de rand (nicidecum ai statului) in avion particular, altii au mers cu barcuta in miez de noapte, facand sa se nasca lumina din mare mai ceva ca Venus a lui Botticelli, iar nea Vasile din catunul X si’a luminat cocioaba cu inca o lumanare, pentru ca electricitatea oricum n’a ajuns la el in sat.

Ce s’a intamplat cu sacrul? De cand e credinta o afacere? Am fost la biserica si vineri si sambata, la aceeasi biserica la care merg de cand sunt mica, inconjurata de aceeasi oameni, si am simtit.. nimic. Era ca si cum stateam confortabil acasa, cu o punga de floricele in brate si ma uitam la un film prost. Nu mai era emotie, nu mai era sentimentul ca apartii de ceva sau cineva.. Era o loc rece, plin de oameni grabiti sa termine programul pe ziua respectiva, sa plece acasa si sa se ghiftuiasca. Eventual, luminand drobul si ouale rosii cu o flacara adusa tocmai de la Ierusalim. Flacara care, ironic, a fost unul dintre motivele pentru care au luat cu un kilogram de miel mai putin anul asta.

Gura mare, minte mica

Pentru ca primavara se numara formularele 230, cele privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual, am ajuns la concluzia ca majoritatea populatiei Romaniei are o educatie fiscala precara.

Nu stiu daca fiscala sau financiara ar fi termenul corect, dar in orice caz multi (as in MULTI) oameni de pe teritoriul acestei minunate tari in care traim cu totii habar nu au cam pe unde se duc banii lor, ce se intampla cu ei si de ce. Mai grav e ca nici nu vor sa afle. Si asta ii face destul de usor de fraierit. Multi invata si se perfectioneaza in arta profitarii de pe urma acestei nestiinte. Asa ca atunci cand vin oamenii cinstiti sa spuna “Stii, aia 2% ti’au fost luati deja si daca nu tii musai sa ajunga oriunde da’mi’i mie, ca macar sa stii sigur ce s’a facut cu ei.”. Ma rog, nu mie ca persoana fizica, ci unei asociatii non’guvernamentale.

Atunci oamenii se tem. “Uhuhuu..asta ma si intreaba ce vreau eu sa fac cu banii mei. Insemna ca ceva e necurat la mijloc si n’are niciun rost sa ma complic, ca daca se intampla ceva cu banutii mei pretiosi.” Ce nu intelege omul e ca banutii lui pretiosi au fost deja luati. I’au fost deja dedusi din salariu, stau acum bine mersi in vistieria statului, iar el n’o sa’i mai vada in veci. Dar de ce sa incerci sa faci ceva cu ei cand tu te temi ca poate iesind din rutina zilnica bazata pe “sa nu ma intrebe pe mine ca stiu ei mai bine ce fac” ai face ceva mai rau?

De’aia ajung la concluzia ca fara o educatie fiscala care sa inceapa cat mai devreme, de la o varsta cat mai frageda, nu avem cum sa avem o economie infloritoare, sau o iesire din criza absolut uluitoare care sa dea pe spate toate tarile din UE si de’aiurea. De fapt, nu ave cum sa iesim din criza, punct. Pentru ca nu avem oameni pregatiti corespunzator pentru asa ceva. Nici macar cei de sus, cu studii superioare in acest domeniu, nu au ce face in acest sens. Pentru ca ne lipseste fundamentul pe care s’ar putea cladi tot restul fiscalitatii romanesti in mod trainic si sanatos.

Si’asa, avem economia pe care o avem. Si’o vom avea pana cand o sa realizam ca asa nu prea merge treaba si ca invatand in fiecare zi cate un pic, dandu’ne un minim de interes, citind, informandu’ne, o sa putem ajunge sa spunem “Da! Eu stiu ce se intampla cu banii mei.”. Altfel, o sa ramanem in acelasi stadiu in care suntem si’acum. Poate putin mai lustruiti, bagati prin UE, NATO, Schengen si’altele, dar in esenta aceeasi.

My personal psychiatrist.

Can we ever be happy? I mean, truly happy?

I’ve been thinking about it and come to the conclusion that it is quite impossible. Well, it is impossible if we assume everyone’s a sensitive person who gives at least a crap about at least one person around them. That is a necessary condition, because everytime you’re happy, everytime damn time you do something right, everytime you get lucky..somebody else doesn’t.

I can’t go any further into the matter without revealing stuff I am not willing to reveal. But admit it, it happened to each and everyone of you. And it doesn’t really matter what side are you on, but when you’re the one affected by others’ happiness..that stings a little, don’t it?

I’m in that place right now. And it’s awkward. And strange. And infuriating, cause I know I should be realistic and down to Earth and not let this kind of things affect me. Cause it’s really not a big deal. It’s just a surface issue that is going to pass just as it came unless I make a fuss. And I’m afraind that’s precisely what I am going to do. And I’m going wild just trying to keep my composure. Cause ladies never lose it, right? Bullshit. We lose it, alright. We just don’t let others know we have.

I have all this teenager crisis going through. And all this time I lied to myself thinking I am way better than this. I’m too mature for that. And then it hit me: I’m not.

So.. Bottom line is people around me are happy. Or at least content with their work. And I’m in my little corner, bitting my nails and fantasizing about how this will work out for the best. And I can’t quite stop asking myself: will it?

NoName

If anyone tells you college won’t change you, don’t you believe them. They’re just screwing with you.

Take me for example. Before college I was “Hell no, my organism won’t see caffeine more than twice a year. And I’ll sleep as much as I want, just because I can. And yeah, maybe I’ll let you live with that stupidity you just said.”.

Then, some beautiful things appeared into my life. We call them exams. And then I was “Hell with it, give me my coffee.”. It wasn’t an everyday habit, but still. From two or three times a year, I got to two or three times a week.

And that’s only on the outside. “What could possibly happen inside you?”, you might ask. Well, do you have a bitch’ometer? Mine broke last week. I guess the fluid inside just couldn’t handle the pressure anymore..

And now it’s exams time again. And I’m all upside’down. Again. This time, I’ve turned bio. Like how fucked up is that? Now, instead of my occasionally coffee I have my everyday black tea. And green tea every evening. I try and exercise as often as I can (that is as often as I’m in the mood for it). I did a thorough schedule, wrote it down and duct taped it to my closet so I won’t forget what I have to do. I’m sleeping 7-8 hours per night, cause I’ve read somewhere that’s the amount of time you need to rest in order to have a healthty, boring long life. Next thing you’ll see me doing some yoga workout, inspired by some tutorial from YouTube. Wait, I already did that yesterday..

Now that’s not entirely awful or hideously wrong. But it’s a (really) major change in a (really) short period of time. And I blame college. Not adolescence, not turning 20 next week (I’m just being subtile here), not growing’up..just college. Cause believe it or not, everything started a year ago.

So, how were you changed by college? Or highschool if you’re younger? Or your job if you’re older?..

Intelepciunea lu’ Balzac. In patru acte.

„Lorsque les femmes nous aiment, elles nous pardonnent tout, même nos crimes; lorsqu’elles ne nous aiment pas, elles ne nous pardonnent rien, pas même nos vertus!”

Bineinteles ca n’am zis eu asta. Poate profunzimea nu mi’o lipsi, dar franceza n’o stapanesc asa de bine. Si nici n’am fost macar indeajuns de… (un sinonim partial al lui „desteapta”) incat sa caut eu asemenea intelepciune. Nu. Sunt doar nevinovatul explorator al feisbucului, unde am dat peste fraza de mai sus ca status al unuia dintre prieteni. Iar carnatul l’a zis Balzac.

Am sa incep acum un frumos text argumentativ, fix in maniera in care ne’a zis profa de romana din liceu ca trebuie inceput. Cu „Sunt/Nu sunt de acord cu..” cum nu ne’a zis profa de romana din liceu. Sughit placut.

Asadar acest Balzac a cugetat indelung, a simtit ca e viu pe aceasta cale, si pe langa romane (care pe mine nu ma farmeca cu nimic, dar la fel, nu prea pricepeam volumul al treilea din „La Medeleni” in clasa a patra) a dat minunata filosofare de mai sus. Probabil printre putinele filosofari care au aplicabilitate cu precizie de ceas elvetian. De ce zic asta? Acusi videti..

Pana acu as fi zis „Ete la misoginu’ asta de Balzac. Ce’a putut sa zica.. Nu’i asa. EU nu’s asa!”. Intre timp, superioritatea mi s’a volatilizat. Mai exact atunci cand am dat de alte cercuri decat cele cu care eram obisnuita. Cercuri noi, in care scrie „noname” in fruntea mea, unde trebuie sa demonstrez iara ca nu’s proasta. Ma rog, pragul de sus.. Fiecare da de el la un moment dat. Dar sa purcedem..

Eu de regula nu vorbesc daca nu am o baza empirica cat de cat solida pe care sa’mi cocot observatiile. Si nu prea m’a palit pe mine iubirea fata de nimeni in mod special, dar teorema (sa’i zicem, ca tot is studenta pe profil real) poate fi demonstrata si la un nivel mai superficial de’atat.

Exista acest tip cu care’s amica. Si atat. De’aia zic de nivelul superficial. De fapt exista mai multi. Dar am sa iau unul, exponent al rasei, am sa’l protapesc in varful prajinei si’am sa’i aplic toate exemplele. Cand totul e ok si eu is dispusa sa fiu luvable cu toata lumea sunt extrem de receptiva la tot. „Hai sa facem zone si intoarceri cu frana de mana.” „Hai sa iesim desi maine am examen.” „Hai sa fac misto de ala/aia de pe strada.” „Hai sa’mi iau multe perechi de pantofi.” „Hai sa arunc sticla aia pe jos si sa fac scandal.” La toate am sa zic inapoi „Hai!”. Pentru ca sunt zen si’mi permit aprobari orgiace in orice domeniu, indiferent de ce cred sau vreau de fapt. E mica mea refulare, propriul mod de’a fi salbatica din cand in cand.

Apoi ma plictisesc. De tip, de situatie, de mine in situatia respectiva.. diverse cauze. Atunci faptul ca e un bun sofer care vrea sa’si testeze masina in conditii extreme se transforma in „grozaveli”. Iesitul in oras devine „inconstienta”. Glumele nesarate ajung „nesimtire”. Shoppingul compulsiv la baieti e „pitipongeala masculina”. Iar boemia si impulsivitatea sunt de fapt „imaturitate”. Si poate nu’i intotdeauna asa. Dar pentru o perioada de timp.. I just don’t like him anymore. De fapt nu’l pot suporta. Atunci se fac pacatele gandite cu fraze de genul „Esti prost. Nu ti’o zic in fata ca esti chiar prea prost ca sa meriti sa deschid si gura. De fapt, consum energie si daca doar ma gandesc la asta. Am sa ma gandesc la niste pantofi Schrodinger acum. 🙂 „.

QED

Insa ca pseudo studiul meu de caz sa fie complet, trebuie sa zic ca fraza lui Balzac e valabila si in cazul cucoana’cucoana. Nu importa insa aspectul din cauza faptului ca intre noi ne intelegem cat de cat. Nu una cu alta. Filosofia de viata. Caci „dupa chipul si asemanarea” nu inseamna decat o clona imbracata poate altfel, cu alti cercei in urechi, cu preferinta pentru tenisi in locul tocurilor de 12 cm si parul aranjat dupa penultima moda in loc de ultima. In esenta cu toatele suntem la fel. Asa ca ne intelegem si ne acceptam unele pe celelalte. De n’ar fi asa.. „Mi’a facut placere Homo Sapiens, da’ acu tre sa dispari.”. Nu c’ar veni vreo noua era glaciara, s’ar inversa polii magnetici sau ne’ar lovi dejectiile solare. Ci pentru ca femeile s’ar omori intre ele. No reason. Just because we can!

P.S.: E’un matarau lung si semi’inutil. Poate era mai bine daca incepeam cu „Sunt/Nu sunt de acord..”