Arhive blog

Piperchi

Cum m-am mutat la casa mea cu bucatarie si cum din cand in cand mai si mananc, am zis c-ar fi cazul sa pun in practica vagile cunostinte de bucatareasa obtinute pe vremea cand stateam pe langa mama ca sa fac forme in castronul cu faina. Si cum frigiderul meu inca nu e aprovizionat corespunzator, am zis ca niste piperchi ar fi cea mai buna alegere.

Piperchi (cu accentul pe “per”) este un fel de mancare machidoneasca – sau aromana, ca sa fim politically correct. Am invatat reteta de la mama, care a invatat-o de la tanti Elena, o doamna in varsta, machidoanca, la care trageam cand mergeam la mare.

Reteta este uber simpla – mai simplu de-atat ar fi doar sa pui ingredientele taiate pe farfurie si sa le mananci cu mana. Sau cu furculita, daca sunt nasuri simandicoase in zona..

Pentru piperchi ai nevoie de niste ardei ceva mai carnosi, rosii si branza. Poti incerca si cu bulion sau pasta daca nu ai sau nu vrei sa toci rosiile, dar gustul si consistenta nu vor fi aceleasi.

Se toaca ardeii cubulete. Marimea lor e la latitudinea fiecaruia. Eu ii tai micuti pentru ca se inmoaie mai usor apoi. Se toaca si rosiile si se pun separat de ardei.

Ardeii se pun la calit intr-o oala/tigaie inaltuta pana se inmoaie coaja. Cand se considera indeajuns de bine facuti, se adauga rosiile si se amesteca. Nu se lasa mult, pentru ca rosiile, mai ales daca sunt zemoase, se vor inmuia imediat. Se condimenteaza cu un pic de sare si ce alte prafuri va mai trec prin cap.

Dupa ce se racoreste putin, se pune in farfurii (cu portii dupa puterea fiecaruia) si se razuie branza deasupra dupa gust si pofta. E de preferat o branza putin mai saratica si mai uscata ca sa nu se stalceasca atunci cand e data pe razatoare.

Si gata piperchi-ul! E simplu, e rapid si e foarte, foarte gustos.

Pofta buna! 😀

Anunțuri

Change of perspective..

Niciodata nu l-am luat in seama pe Bendeac. Intotdeauna am crezut ca e un pokemon obisnuit, care defileaza in pantalonii lui stramti incercand sa suceasca gaturi de domnisoare, si cam atat. Stiu ca a facut niste show-uri pe la TV pe care eu le consider de prost gust si ca acum s-a apucat de teatru, tot la TV. Kudos pentru treaba asta! Si mai stiu ca jurizeaza la „Romania danseaza”, fara sa-mi dau seama inca de ce..

Astazi insa am gasit pe minunatul www o scrisoare deschisa, semnata Mihai Bendeac, care m-a uns la suflet in feluri in care nu stiam ca pot fi unsa. Mai ales de catre Bendeac..

Mai jos gasiti si scrisoarea. Cititi si judecati singuri!

Vineri seara am oprit la o benzinărie ca să alimentez scuterul (folosesc rar în perioada asta „decaportabila” căci cu motoreta e mai simplă viața în oraș). Pun eu 3 litri fără plumb și intru să plătesc. In fața mea, o doamnă. Achită. Scot și eu banii din buzunar și n-apuc să-i întind că în incintă pătrunde val-vartej un cocalar la vreo 40 de ani.

 Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, șapcă Adidas, creier Adidas.

 – Cine p..a mea și-a lăsat motoreta aia la pompă că a încurcat tot acolo ?!

 – Eu. Dar de ce am încurcat ?! (Mă recunoaște, dar după 3 secunde de pauză se decide să nu lase garda).

 – Păi de ce-ai lăsat-o acolo ?!

 – Păi, unde s-o las ? Dacă eram cu mașina, unde o lăsam până achitam benzina ?!

 Benzinarul, intervine și el:

 – Cu ce a încurcat domnule ?! Plătește și pleacă.

 – Păi ce p..a mea baaaaa !!! Am ajuns să stau ca prostu’ după o motoretă ?!

 Eu zic:

 – Păi, cine vă pune ? Stați ca deșteptu’ …

 – Mă iei la mișto ?! Ce p..a mea !!!

 Ies afară. Mașina ghertoiului, un BMW X6, era parcată la 3 milimetri de scuter.

 Zice:

 – Poate mi-o zgârii.

 Nu i-am zgâriat-o. Am plecat și m-am oprit după 200 de metri. Am tras pe dreapta și am plâns protejat de cască.

 Da ! Recunosc ! Am plâns ! Am plâns pentru că mi-am imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost un roman obișnuit și nu „vedeta” de la televizor. M-ar fi omorât ? Am plans pentru că ăștia vor ajunge atât de mulți încât ne vor îngropa. Am plans pentru că pe ăla nu-l va întreba nimeni din ce bani și-a luat BMW-ul. Am plâns de ciudă că ne vor strivi visele.

 Am plâns pentru frate-meu care are neșansa de a crește lângă ei. Am plâns pentru că am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodată căci nu vreau să trăiască în lumea ăstora. Căci lumea va fi a lor ! Nu vă mințiți ! Nu vă amăgiți ! Va fi lumea lui Salam și a lui Guță ! Lumea cămătarilor, șmenarilor, maneliștilor, cocalarilor, burtoșilor, nesimțitilor.

 Pentru că nevestele și gagicile ăstora sunt mereu gravide ! Pentru că fiecare au câte 4-5 copii.

 Apoi m-am revoltat ! Și m-am gândit ce mult mi-aș dori să am pistol legal, cu permis și de câte ori se întâmplă să dau peste un animal ca ăsta să trec pe lângă el și să-l înjur în șoaptă de mamă. El va lua foc și mă va lovi. Eu scot pistolul și poc ! Direct în cap ! Legitimă apărare. Cât despre faptul că aștia fac copii, cu regret vă spun că ușor-ușor devin extremist în cel mai dur sens al termenului …

 Dragi cocalari, mârlani, mitocani, manelisti,

 Ați câștigat. Voi și ai voștri v-ați fu…t nevestele, amantele sau prietenele prost (căci numai prost puteți, conform aceluiași coeficient de „inteligență”) și iată că sămânța voastră mizerabilă dă rod. Ne acaparați. Ați reușit să vă „educați” progeniturile hidoase în spiritul kitch-ului, mitocăniei, nesimțirii, manelismului infect … Felicitări ! România e pe cale să devină a voastră. Dar, atâta timp cât încă mai putem și noi respira, vorbi, privi, dați-ne voie să râdem de voi. Dați-ne voie să vă ironizăm. Nu vă fie teamă. Sunteți pe drumul cel bun și-n curând veți ajunge atât de puternici încât să-i luați pe ăștia ca mine și să-i dați la lei.

 Până atunci însă …

 •

 1. Cojile de la semințele scuipate pe asfalt sau beton nu dau rod. Nu încolțesc ! Vă jur ! Știu că voi n-ați prea mers pe la școală, dar credeți-mă pe cuvânt că am făcut biologie în liceu. N-o să crească niciodată floare sau bostan din ciment. Așa că folosiți un cornet.

 •

 2. Dacă folosiți cornet (puțin probabil) vă implorăm să rupeți foi din Manele „almanahe” magazin, ca Marin Preda și Eminescu n-au nicio vină.

 •

 3. Tricoul mulat se poartă pe un corp perfect. Știu că în lumea voastră perfect înseamnă atât mers la sală și înghițit steroizi cu pumnu’ ca ghiolbanu’, cât și burta de bere și ceafa plină de slană. Noi însă ne facem datoria …

 •

 4. Nu ne deranjează că ascultați manele (unde carte nu e, nici cultură muzicală nu e) atâta timp cât „ascultați” nu se transformă în „ascultăm”. Orice aparat de redat muzică are un buton pe care scrie volum …

 •

 5. Știu că banii sunt singurul vostru Dumnezeu și dacă ai bani ești „de valoare”, dar există niște „chestii” de noi le plătim și ele se numesc impozite la stat. Știu că un manelist de-al vostru i-a facut „prințesei lui” înmormântare de 50 de mii de euro fără să-l întrebe cineva despre proveniența banilor, dar dacă reprezentanții voștri conduc finantele, poliția și justiția din Rromânia, puneți-ne și nouă o vorbă bună … Mulțumim anticipat. Și am văzut că mulți sunt alături de voi când, prin lege, se încearcă să fiți puși să plătiți impozite sau să vă declarați averile. Mai bine ieșiți în stradă pentru „România săracă”. Săraca de ea !

 •

 6. Vă rugăm mult să nu mai filmați videoclipuri la operă. V-am dat televiziunile și presa, lăsați-ne la schimb opera și teatrele !

 •

 7. „De puta madre” înseamnă „pizda mătii”. Ne bucurăm că majoritatea purtați tricouri cu această sintagmă. Inseamnă că mesajul nostru a răzbătut până la voi.

 •

 8. Ne arătăm realmente îngrijorați de această cumplită molimă care a cuprins întreaga comunitate cocalărească și anume foto fobia. Știm că medicii nu sunt de-ai voștri că, nah, au făcut școală multă ai dracu’ tocilari, dar puteți apela cu încredere. Probabil e ingrozitor să fii nevoit să porți ochelarii de soare și-n baie …

 •

 9. Suntem încântați că ați învățat să folosiți programe gen „Photo shop”. Nimic nu e mai frumos decât să vezi o minune cârlionțată, în rochie de leopard și 5 kile de aur pe prima pagine din „The sun”. Și suntem încântați că în pozele de Hi5 vă înconjurați de stelute, brizbrizuri …

 •

 10. Faptul că reușiți să manevrați câte 3 telefoane mobile în același timp este o calitate demnă mai degrabă de un homo decât de un homo sapiens. Deci, iată că teoria lui Darwin se sustine …

 •

 11. Pantofii cu botul ridicat semnifică ceva religios ? Sau e chestie de potență, temporară și ea ca și tinerețea ?

 •

 12. Tunning-ul cu evacuare zgomotoasă și parasolar cu mesaj nu e foarte indicat. Știm că trebuie și cocalarul sărac să aibă o ocupație, dar …

 •

 13. Apreciem faptul că mergeți toți pe scutere fără cască ! Ne dați speranțe … Dar, vă atragem atenția că atunci când pe un motor, o motoretă, o bicicletă sau pe un scuter se află un el și o ea, „dintre care” el are cască și ea nu, asta se traduce prin: „Mori, fă, în morții mă-tii !”. Mă rog … Asta nu le deranjează pe femeile din România întrucât atitudinea reprezintă o normalitate în relația dintre sexe în țara noastră.

 •

 14. Am eu și familia mea toate motivele să fim ”snobi” cum ni se spune, să preferăm prieteni și societatea de străini, unde suntem primiți și apreciați la valoarea noastră și nu după sumele de bani ascunse în beci sau valoarea mașinii strecurată din Germania.

 Ar mai fi multe de spus, dar dacă ai parcurs această „scrisoare” înseamnă că deja ai citit de două ori mai mult decât toată familia ta în întreaga ei existență. Nu vreau să te obosesc.

 Ne-ați furat țara și pentru asta nu vă iert.

 Ne vedem la mall,

 

Cu drag, Mihai Bendeac

Who ever said good music’s dead?

tB.ro – Cine’s nenea astia si ce vor

N’am participat niciodata pana acum la concursuri pentru bloggeri. Insa cum grija mea din ultima vreme in ceea ce’l priveste pe my baby e traficul/publicitatea/numarul de vizitatori unici/bla, concursul asta e adevarata mana cereasca.

O sa incep prin a sustine sus si tare ca toateBlogurile.ro e un proiect absolut mirobolant. E un fel de Google pentru bloguri. Sau Facebook. Sau whatever tickles your pickle. Intri frumusel pe site, iti inscrii blogul si pornesti sa cauti oameni cu care imparti fie idei, fie un cod postal. Oricum ar fi, e genul de situatie win’win. Tu gasesti in sfarsit oameni cu care sa imparti ideile tale geniale, iar ei gasesc izvor nesecat de intelepciune. In persoana ta, fireste.

Lasand gluma la o parte, toateBlogurile.ro chiar e’o comunitate foarte faina. Jos palaria in fata celui care’a avut ideea, motivatia si initiativa si care inca are timp sa se preocupe de proiectul asta.

For what it’s worth, I strongly recommend it. 🙂

Osama sau Obama?

Cred ca mai degraba l’au inlocuit extraterestrii pe the real Obama cu clona lui adusa din viitor decat l’au omorat puscasii marini (de pe uscat) pe Osama. Unii ar numi asta inclinatie spre teoria conspiratiilor, altii ar numi’o bun simt.

Adevarul e probabil undeva la mijloc. Osama se lafaie acum, ori cu cele 72 de fecioare promise de Allah in Rai, ori cu alte 72 mai putin fecioare promise de un cont gras in banca. Obama e linistit ca si’a indeplinit, cel putin pe hartie, una dintre promisiunile electorale, e un om mai bun si’o sa ajunga si el in Rai, macar cu o fecioara. Toata lumea’i fericita si se pupa.

Cel putin, pana la urmatorul scandal. Presimt o inregistrare cu teroristu’ no.1 viu si nevatamat dintr’o pestera de langa Bagdad. Cat de curand..

via.

Aici si acolo: Vive le Roi!

M’am uitat aseara la stiri si am observat cu stupoare cat de multa atentie este acordata crizei politice din Egipt, cat timp s’au aventurat jurnalistii in analize politice, in dezbateri si in disecari ale evenimentelor de acolo, cat de mult s’a discutat pe tema refuzului lui Mubarak de a’si da demisia. Si’atunci, in mintea mea de roman, pana la urma, s’a nascut urmatoarea intrebare: De ce?

Oare noi nu avem crize pe care sa le comentam? Nu avem coruptie? Nu avem promisiuni neindeplinite? Nu avem crime? Nu avem economie la pamant? Nu avem dictatura noastra proprie si personala pe care sa o comentam?

Intr’adevar, poate ca ceea ce se intampla in Egipt ne afecteaza intr’un fel sau altul. Pentru ca sunt simple jocuri pentru marile puteri din lume, dar aceste simple jocuri ne afecteaza indirect si pe noi. Si da, este regretabil ca multi oameni au murit acolo fara ca crezul pentru care si’au dat viata sa fie dus la indeplinire. Dar nu e ca si cum asta nu s’ar mai fi intamplat si nu se va mai intampla.

Si’atunci de ce ni se arunca praf in ochi cu problemele de’aiurea si de ce nu se concentreaza jurnalistii mai mult pe ceea ce se intampla pe teritoriul tarii noastre? Pentru ca pana la urma, pe noi ne intereseaza lucrurile care ne afecteaza direct si sigur, nu cele care s’ar putea sa ne afecteze candva in viitor.

O comparatie foarte reusita, zic eu, am auzit’o din gura lui Gadea aseara, si vine cam in felul urmator:

“Presedintele Mubarak a anuntat ca nu renunta la putere. A anuntat o serie intreaga de schimbari, inclusiv la nivel constitutional. “L’am delegat pe vicepresedinte sa aiba competente in mai multe domenii, ca sa scoatem tara din criza.” Am mai auzit aceasta placa, am mai auzit ca se fac reforme, am mai auzit si noi. Exista corespondente intre discursurile presedintilor autoritari.”

Marea Britanie a dat startul. Pe la noi pe cand?

Am auzit astazi un nene la radio care zicea ca in Marea Britanie unui barbat i’a fost interzis prin hotarare judecatoreasca sa mai faca sex, pe motiv ca poseda un IQ mult prea mic. Eu cred ca hotararea asta ar trebui aplicata la nivel global. Asa..pentru optimizarea Homo Sapiens..

Micul print.

„- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…

– Sunt o vulpe, zise vulpea.

– Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist.

– Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.

– A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.

Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:

– Ce înseamnă „a îmblânzi”? (…)

– E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…

– A-ţi crea legături?

– Desigur – zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume…

(…)

– Te rog… îmblânzeşte-mă, zise apoi. (…) Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim… Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

– Ce trebuie să fac? rosti micul prinţ.

– Trebuie să ai foarte multă răbdare – răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însa vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…

A doua zi, micul prinţ veni din nou.

– Mult mai frumos era dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor cuprinde un freamăt şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie ritualuri.

– Ce-i acela ritual? zise micul prinţ.

– E şi el ceva cu totul dat uitării – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. (…)”

***

„Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii:

– Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, şi nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi precum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele, o sută de mii de vulpi. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar acum ea nu are-n lume seamăn. (…)

Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, nimeni n-ar avea de ce sa moară pentru voi. Despre floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemeni vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea.

Fiindcă ea e floarea mea.“

magic efeeeeeeeemmm

*pentru ca asta se asculta in sesiunea de la Poli 🙂 *

Be your own spark

Cine n-a dat un examen pentru care nu s-a pregatit destul? Cine n-a aplicat pentru un job pentru care nu era indeajuns de calificat? Cine nu si-a dorit ca tipul/tipa super dragut/-a sa vina si sa-i spuna „Buna!”? Cine, cine cine?

Cine n-a vazut uimit cum colegul de clasa (evident mai slab pregatit) a luat o nota mai mare? Cine nu a lasat loc monstruletului verde in suflet cand colegul de birou a primit o marire de salariu? Cine n-a zis „El de ce poate si eu nu?”?

Cu totii am trecut prin asta si stim cat de chinuitor e sa vrei ceva si sa crezi ca nu esti indeajuns de bun. Dar putini si-au luat gandul de la problemele cotidiene ca sa analizeze de ce unii primesc ce doresc. Si un numar inca si mai mic a si pus in aplicare solutia la care a ajuns dupa indelungi discutii cu sine.

Reteta e simpla si o stim toti: realizarile tale vor fi pe masura atitudinii pe care o ai cand actionezi. E-adevarat, conteaza CE faci, dar si mai important e CUM faci asta. Poate ce faci acum nu e chiar ce ti-ai dorit.. Dar daca stii cum sa o faci, nu va fi nici pe departe aceeasi corvoada de pana acum. Si oricum, ce faci in momentul asta nu e decat un popas pe drumul pe care ai pornit si care te va duce sus. Depinde doar de tine sa continui sa pasesti de-a lungul lui.

Si ca tot vorbim de destinatie.. de ce sa te multumesti si sa te opresti la jumatatea drumului, cand simti ca inca te mai tin picioarele? Alege-ti o tinta indepartata si porneste spre ea. Nu spune nimeni ca va fi usor.. Dar daca iti propui sa mergi 5 kilometri poate vei ajunge sa mergi 3.5, pe cand daca ai in plan doar pe 3 sau 4, s-ar putea sa mergi doar unul. Si ar fi trist sa irosesti atata energie pe-un nimic, nu crezi? Tine minte, cu cat e mai mic si insignifiant scopul tau, cu atat mai jos risti sa ajungi.

Deci ce mai astepti? Propune-ti sa iei 10 la examenul ala greu la care nu prea stii nimic deocamdata. Sa gasesti jobul ala perfect la care tot visezi de cand ai auzit de el. Propune-ti sa te uimesti si sa-i uimesti si pe cei din jur. Te vei minuna si tu de cat de multumit esti de scopurile pe care ai reusit sa le atingi apoi.

Nu uita sa fii realist, dar viseaza! Si determina-i si pe cei din jurul sa creada in visul tau. Pentru ca intai de toate trebuie sa crezi tu ca vrei si ca poti. Succes!

*Articolul a aparut si aici. M’am gandit totusi sa’l public si pe cowish, inspirata de „the making of” de la videoclipul lui Katy.*