Category Archives: Frustrarea mea proprie si personala

#astanueguvernulmeu

As vrea sa scriu ceva destept, ceva care sa indemne la schimbare, ceva care sa ii faca pe cei care sunt acum (sper eu) blocati in Palatul Victoria sa-si dea seama ce-au facut si sa se imbujoreze de rusine. Dar nu pot, pentru ca obrajii lor sunt vechi si grosi, iar eu nu reusesc, oricat m-as stradui, sa cobor pana la limita lor de decenta.

Am sperat in ultimele saptamani, si din ce in ce mai acut in ultimele zile, ca toate semnalele negative le vor da de gandit celor pusi sa ne reprezinte. Nu au fost pusi acolo nici de mine, nici de 90% dintre oamenii pe care ii cunosc, dar speram sa plece urechea si la ce avem de zis noi, cei care am ales sa ne punem sperantele in altii. Sau macar sa ii asculte pe cei care i-au cocotat in posturile lor caldute sperand la rotunjirea veniturilor cu o suma modica doar ca sa afle apoi ca prioritatile sunt altele. Pentru ca sunt si dintre acestia – oameni care au votat PSD si totusi cred ca ce se intampla acum e prea de tot.

Chiar aseara spuneam ca probabil Guvernul a mers prea departe in chestiunea celor doua ordonante de urgenta si, vazand reactia publicului, realizeaza ca nu poate s-o scoata la capat, asa ca amana momentul unei retrageri rusinoase, acoperite de vreo alta masura populista. In urma cu 24 de ore speram. La fel si in urma cu 12 ore. Si chiar si acum 4 ore. Mi-a trecut.

Eu nu am prins comunismul. Nu am amintiri, dar multi dintre cei care au si le-au asternut pe hartie. In momentul de fata parcurg ultimele cateva zeci (sau poate zeki?) de pagini din Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin. Am regasit pana acum atat de multe asemanari cu ceea ce pare sa se pregateasca incat ma tem ca anul 1989 nu a adus nimic altceva decat o reforma romaneasca – adica doar pe hartie. Din nou ajung oameni pe functii inalte doar pe considerente de loialitate fata de Partid si, mai ales, fata de Liderul Suprem. Din nou exista propaganda favorabila Partidului, indreptata impotriva omului de rand care isi cere, naiv, dreptul la dreptate. Din nou cei mari si puternici pot face ce doresc, la adapost sau chiar protejati de litera legii.

E groaznic si nu reusesc sa gasesc cuvinte decente care sa exprime ce simt.

***

For those few friends I have outside of Romania, please check this link. They explain it better than I would ever be able to.

Copii fara Craciun

O cheama Marinela Argentina, are zece ani si ochi mari si albastri. Intamplarea face ca ea sa fie una dintre finutele familiei. O alta intamplare, mai nefericita, face ca acest copil sa nu fi avut niciodata pana acum parte de sarbatoarea Craciunului.

Marinela a aparut ca un copil “accident”, la fel ca multi altii. Ghinionul ei e ca acest accident i s-a intamplat unei femei care nu vrea sa-i fie mama. Si nici nu se simte in vreun fel obligata sa aiba grija de ea, desi statul o plateste (cu o suma mica, e-adevarat) pentru asta. De ceva timp a lasat-o la bunica ei, o femeie prea putin capabila sa aiba grija de ea insasi chiar si atunci cand era mai tanara. In timpul asta, mama Marinelei isi ia bataie de la un barbat oarecare. I-a spus fetei ca nu o mai suporta si ca nu vrea sa o mai vada. Si e multumita cu viata ei.

Marinela nu crede in Mos Craciun. Nu pentru ca si-ar fi surprins parintii cu cadourile dosite pe undeva, ci pur si simplu pentru ca in zece ani de existenta Mosul nu a venit la ea nici macar o data. Intrebata cand este ziua ei, poate sa-ti spuna ca e pe 7. Nu stie daca e in luna iunie sau iulie – nimeni nu i-a zis vreodata “la multi ani” sau i-a serbat ziua in vreun fel.

In fiecare sambata, Marinela stie ca trebuie sa faca baie. Asa ca isi incalzeste singura apa si se spala asa cum poate. Trebuie sa o ajute apoi si pe bunica ei. Si sa-si spele hainele singura. Pentru ea, o zi normala incepe la ora 6 dimineata, sau chiar mai devreme. La zece ani trebuie sa aiba grija de ea, de o batrana si de-o casa. Cine sa mai aiba timp si de Craciun?

Marinela nu e singurul copil abandonat fara sa apara in statisticile de gen. Nu e nici primul, nici ultimul copil pentru care niste adulti iresponsabili vor incasa bani de la buget. Nu e singurul copil inteligent care nu va avea sansa sa plece din mizeria in care a fost aruncat de “oamenii mari”. E unul dintre miile de copii care va creste fara sa stie ce ar trebui de fapt sa fie Craciunul.

Caught between

Everyone knows books are magical. However, for me this bears more truth than for the others.

A week after starting The Grapes of Wrath I learned I had to search for a new place to stay. And while reading Austen’s Mansfield Park I found a lovely and quite cheap studio that became all mine. Perhaps it’s my wishful thinking, but every time I start a new book its life starts influencing mine.

I’ll say just this: the book I’m reading now has a very bad influence over me.

I’ve been “good” for so long that I forgot how to handle the “bad”. And it’s back and it wants to take me places I’ve never been before. Places I never wanted to go to before and which I find numbly comforting these days. And everything but my common sense pushes me towards them. At this point I don’t know if it’s better to be honest and a little bored or spontaneous and a little lonely.

Tin cu PSD, dar n-am votat cu Ponta

Tin cu PSD (in diversele lui forme) cam de cand am inceput sa aud si inteleg (atat cat puteam) ca exista ceva numit politica si ca oamenii care-mi decid viitorul se grupeaza in functie de interese morale sau financiare comune.

Veti spune ca e o decizie luata inconstient si in mod subiectiv si veti avea totala dreptate. Fara sa-mi dau seama ca fac asta, am analizat oamenii implicati in politica la nivel local si i-am impartit in “asa da” si “asa nu”. Intamplarea face ca cei pe care i-am considerat exemple pozitive sa fie oameni afiliati sau membri PSD. Si nu, nu m-am grabit sa-i pun pe ei pe-un piedestal care sa ma impiedice sa deschid ochii asupra calitatilor celorlalti. Dar faptul ca oamenii din “opozitie” pe care i-am cunoscut s-au dovedit a fi “baietasi” care nu si-au mai amintit de unde au plecat si care au facut tot ce le-a stat in putinta (moral si, mai ales, imoral) sa ajunga cat mai sus a reprezentat o mare bila alba pentru PSD-isti.

Am auzit prima data serios de Ponta prin 2010, cand am participat la o sedinta la studentilor PSD-isti. Pe vremea aceea inca era baiat de treaba – se straduia si atunci sa creasca, dar inca o facea cu o vointa in limitele decentei. Era perioada celor t-spe guverne Boc si cam cu unu-doi ani inainte de protestele anti Basescu de la Universitate.

Apoi a ajuns Ponta la guvernare si n-am auzit mai nimic de el in afara de opozitia lui fata de Basescu si PDL. Ceea ce e si bine, dar mai ales rau. E-adevarat, ultimii doi ani m-au prins intr-o pasa indepartata de politica. Frustrata si scarbita, de fapt. Dar chiar si-asa, nu tin minte vreo realizare mareata care sa-mi fi ajuns la urechi despre guvernul condus de Ponta.

Si-a venit campania. Campanie in care Ponta a facut tot ceea ce electoratul lui a dispretuit si condamnat atunci cand candida Basescu. Tot ceea ce PSD a creionat ca lipsa de respect fata de romani. Influentarea oamenilor neinformati, indemnarea la ura rasiala, la dispret pe considerente religioase, atitudinea mai-marilor PSD de jemenfichism fata de reprosurile societatii civile.

Sincer, ca alegator, mie imi place sa stiu ca sunt importanta. Ca tu, in calitate de candidat de la orice partid, consideri si opinia mea valoroasa. Desi sunt doar una. Nu vreau sa realizez ca tu esti atat de sigur ca o sa castigi incat nu-ti pasa de mine. Pentru ca asta implica niste planuri de subsol gata facute, fara nici o legatura cu alegerile facute de poporul tarii pe care vrei sa o conduci.

Iar dumneata, domnule Ponta, omul tanar care condamna astfel de practici acum cativa ani, le-ai adoptat acum si te-ai balacarit in ele intr-un fel cum nu l-as fi crezut posibil.

Recunosc ca in primul tur nu am facut altceva decat sa votez impotriva ta. Apoi am incercat sa deschid ochii mai bine. Sa ma informez cat pot. Sa analizez si sa gandesc.

Domnule Ponta. Trecand peste orice falsa modestie trebuie sa recunoastem ca PSD-ul este cel mai mare partid din Romania. Si ca aveai toate sansele sa ajungi presedintele tarii. Dar te-ai culcat pe o ureche, domnule. Si foarte bine ai facut, pentru ca asa ti-ai dat si arama pe fata. Ai demonstrat cate decizii iei de unul singur si cate iti sunt influentate. Ai aratat cat de jos esti dispus sa cobori pentru lacomia de putere. Si e trist, domnule Ponta! E trist pentru ca multi oameni si-au pus speranta in tine in urma cu cativa ani. Oameni pe care i-ai considerat bagati in buzunar si de care nu ti-a mai pasat. Oameni carora le-ai intors spatele fara sa-ti dai seama ca ei pot vedea ce faci tu pe fata. A iesit domnul Dragnea si-a spus ca Dumnezeu e de vina pentru rezultatele proaste ale PSD-ului. Nu, Victor draga, doar tu si alegerile facute de tine poarta vina.

Domnule Iohannis. Au mers oamenii la vot cum n-au mai mers in viata lor. Ati reusit (ori dumneavoastra, ori miscarea anti Ponta) sa scoateti 60% din tinerii tarii la vot. E un lucru de care trebuie sa fiti mandru. Dar trebuie sa intelegeti si responsabilitatea care vine cu asta. Vom vrea schimbari, vom vrea nou si vom vrea transparenta si corectitudine. Vom vrea sa mergem in afara tarii si sa ne priveasca strainii cu respect cand le spunem ca suntem romani. Vom vrea ca toti medicii si olimpicii plecati sa se intoarca. Vom fi foarte pretentiosi.

Nu va invidiez domnule Iohannis. Si daca ar gandi putin, nici domnul Ponta nu ar face-o. Situatia noastra ca tara este una foarte delicata in momentul de fata. Si orice decizie veti lua va trebui cantarita de o suta de ori inainte. Dar chiar si asa va nemultumi probabil jumatate din populatie. Vreau insa sa am incredere in spiritul dumneavoastra organizatoric, in exactitatea dumneavoastra nemteasca, in bunul simt de care ati dat dovada in campanie, in faptul ca ganditi inainte sa deschideti gura.

Vreau sa am un Presedinte civilizat, care sa supervizeze un Guvern civilizat, intr-o Romanie civilizata.

Lucruri pe care nu le inteleg:

–          Fustele transparente din navod pe care le poarta “vedetele”. Nu se dezbracau destul pana acum copilele de liceu care se iau dupa ce vad la MTV?

–          Boy bands. Pe vremea cand Duta&co. erau tineri mergeau. Acum insa, nu.

–          Spancenele tatuate. De ce? Cand ma uit la fata vreunei tipe cu sprancepe negre si accentuate ma simt de parca as fi nevoita sa citesc sub amenintarea armei un roman de 500 de pagini scris in CAPS si cu semne de exclamare (triple!!!) la tot pasul.

–          Semnele de exclamare triple. Se accepta doar pana cel tarziu in clasa a patra, cand mama-ta te prinde ca scrii asa si-ti carpeste una ca sa-ti treaca.

–          Faptul ca Andreea Banica inca mai poarta doar chiloti in toate videoclipurile ei. Se crede Madonna?

–          Ascultatul muzicii in difuzoarele de la telefon pe strada/in ratb. Nu era “cool” sa faci asta prin 2000? Au trecut doar 14 ani intre timp..

–          De ce e Sore in camasa de forta in videoclipul ala cu dorul repetitiv?

–          Fraza: “Unul dintre hobby-urile mele este lectura. Dar pentru ca nu am timp, nu am mai citit nimic de aproape un an.”

–          Cat de greu e sa faci diferenta dintre “fi” si “fii”; sau “vi” si “vii”?

–          Cine a pacalit-o pe Hortensia Papadat Bengescu ca stie sa scrie si ca ar fi o idee buna sa publice ce-a insirat pe hartie? (this one’s personal)

Cine are urechi de auzit..

Sa vezi paiul din ochiul altuia poate fi in regula pana la un anumit punct. Dar sa nu-ti vezi lungul nasului in momentul in care faci o asemenea analiza e impardonabil.

Nu ma intereseaza ca esti o printesa rasfatata si ca maica-ta nu ti-a dat niciodata o palma peste ceafa spunandu-ti sa taci si sa stai in banca ta. Nu ma intereseaza ca pana acum toata lumea te-a ridicat in slavi si nimeni n-a avut curaj sa-ti spuna cat esti de vulgara.

Uite o declaratie care o sa te uimeasca: Esti nesimtita, lingusesti ca sa primesti ajutor, dar niciodata nu te simti datoare sa ajuti inapoi, si-ti bagi nasul peste tot in speranta ca vei putea gasi un nou subiect de barfa. Te dai sensibila, dar in realitate n-ai simti o intreaga conserva de mazare pusa direct sub fundul tau. Sper sa pice un asteroid pe tine! 🙂

Cosmarul rochiei de banchet

Cand Dumnezeu a facut-o pe Eva i-a zis: “Tu vei avea o gena speciala pentru placerea plimbatului prin magazine si a cumparaturilor.” Si-asa a fost, caci voia Domnului se facea pe data. Timpul a trecut, oamenii nu mai sunt atat de credinciosi, iar vorbele Domnului nu se mai implinesc peste tot. Asa se face ca la mine gena aceea e atrofiata, aproape de disparitie..

Aseara am simtit nevoia sa-mi pun gena la incercare. Dupa munca am intrat in IDM, ca sa ma ratacesc printre rafturi cu haine infricosatoare. Parterul m-a facut sa disper, etajul m-a facut sa vreau sa ma pun in mijlocul magazinului si sa plang. Prea multe, prea peste tot, prea amestecate, prea colorate, prea decoltate, prea de toate. As fi preferat sa-mi iasa Voldemort in fata si sa trebuiasca sa ma lupt cu el fara bagheta si cu ochii inchisi decat sa continui cautarea.

Resemnata, am intrat intr-un magazin de briz-briz-uri ca sa ma uit dupa posete. Am sfarsit prin a-mi cumpara leucoplast si o pila de unghii. Apoi am pornit agale catre cel mai apropiat set de scari.

Si-atunci mi-a iesit in fata o rochie (bej, zic eu; piersica, zice colega mea de camera) lunga, vaporoasa, eleganta. Nu chiar modelul cu care pornisem eu in gand spre magazin, dar indeajuns de apropiat. Am probat, ne-am placut reciproc, si-a venit cu mine acasa. Mama mi-a spus ca e prea lunga – raspunsul meu e ca nu am nervi destul de tari sa caut o alta mai scurta. 🙂

About me – part 2

Am incercat de multe ori, dar nu am reusit niciodata sa ma autoeduc in dinamica unei relatii. Pur si simplu nu pot sa pricep “de ce”-urile pe care le implica un el si o ea care nu mai vad pe nimeni si nimic in jurul lor. Mi se pare nefiresc si infricosator.

Pentru cei care ma cunosc superficial, o sa para ca-s ipocrita. Pentru cei care au interactionat cu mine doar pe blog o sa para ca ma laud. Pentru rude si cativa dintre prieteni va pare ca am innebunit ca scriu asa ceva. Dar hai sa dam cartile pe fata..

Nu sunt fana a brizbriz-urilor sentimentale. Apreciez un gest frumos oricand. Dar daca te-ai apucat de dragalasenii (in limite rezonabile), macar fii constant. Eu nu voi fi.

Nu cred ca daca am un prieten (si poate, mai tarziu, un sot) trebuie sa fac din el centrul universului meu. Exista oameni care merita sa fie acolo, si sunt acolo, si nu vor fi dati la o parte doar pentru ca noul domn saruta bine. Exista posibilitatea sa ma plictisesc rapid, asa ca de ce m-as chinui sa te sui pe piedestal?

Mi s-a spus c-as fi pe jumatate baiat. Sincer, mi se pare o declaratie incompleta. Versiunea mai aproape de adevar ar zice baiat semi-marlan. Problema este ca, exact ca acest specimen, nu-mi dau arama pe fata de la inceput. Imi pare rau pentru deziluzie.. Dar nu prea tare.

Dupa cum ziceam..dinamica relatiei. Imi scapa mereu printre degete perioada de acomodare de la inceput, la fel ca si inceputul sfarsitului. In special inceputul sfarsitului. De ce sa astepti sa se schimbe ceva? Ce sa se schimbe? De ce sa trebuiasca sa te explici in fata altuia? De ce sa stai si sa incerci sa dai cheie la o masina pe care ai lasat-o doua zile cu farurile aprinse? Daca e, e; daca nu e, ghici ce poate sa insemne asta..

Nu, n-am innebunit, nu-s laudaroasa din fire si nici nu bat saua sa priceapa iapa. E doar articolul de duminica seara care incearca s-o prezinte pe Cowish asa cum e ea: alter-ego-ul unui baiat de treaba de la Poli.

CFR – Pentru ca nu ne grabim nicaieri. Niciodata.

best-funny-train-picture-2012-choo-choo-motherfuckerToate brandurile au cate un motto. L’oreal ne spune ca meritam, Gillette e perfect barbatesc, Fan Courier merge oriunde, cu placere. CFR n-are motto. Si ar avea nevoie! Pentru ca in momentul in care vrei sa ajungi din punctul A in punctul B pe teritoriul acestei minunate tari in care am avut nesansa sa deschidem ochii, ar trebui sa stii exact la ce sa te astepti de la ofertantii de servicii de transport.

Weekendul acesta am fost la Timisoara. Am plecat vineri seara din Bucuresti si m-am intors luni dimineata.

Vineri seara am calatorit admirabil. Am avut priza langa mine, a fost cald, am avut loc pentru picioare si-am si ajuns cu sapte minute mai devreme. Aproape ca-i iertasem CFR-ului toate intarzierile si dardaielile capatate cu alte ocazii.

Duminica m-am urcat in tren plina de speranta. M-am gandit eu ca minunile se pot repeta. Si-a fost totul bine si frumos pana la miezul noptii. De cum s-a facut luni dimineata s-a sfarsit vraja, iar vagonul poleit s-a transformat la loc in bostan scofalcit.

Dupa jumatate de ora petrecuta in gara din Caransebes si alte Dumnezeu stie cate zeci de minute in plin camp am aflat si de ce stam pe loc: in zona Orsova s-a rupt o bucata de sina. Si acum, ditai matahala de tren cu doua locomotive si noua vagoane astepta trezirea unui oltean care sa dea cu ciocanul in sina. Superb, va garantez.

Fireste c-am avut intarziere. Fireste ca nu s-a recuperat nimic din intarzierea asta pe drumul de dupa Orsova. Fireste ca tot juma de ora s-a stat in Craiova ca sa aiba nasii timp sa faca schimb de chitantiere. Pentru ca sinele sunt de pe vremea regalitatii, pentru ca vagoanele si locomotivele nu-s cu mult mai noi si pentru ca oamenii sunt..romani, cum altfel.. De-aia un tren care trebuia sa traga la peron la 7:15 a tras abia la 8:45.

P.O.H.U.I.

Daca mai aud o singura persoana zicand ca Inna a scos o melodie noua si faina si „zomfg, ce tare’i Inna”, fac POC!

Ascultati de’aci melodia originala si silentium!