Category Archives: Cronica de carte

1984, George Orwell. Fun facts

Sau cel putin ar fi “fun” daca subiectul cartii ar permite asa ceva. Deci, interesting facts:

  1. Numele real al lui George Orwell este Eric Arthur Blair. In momentul publicarii autorul a avut de ales intre P.S. Burton, Kenneth Miles si H. Lewis Allways.
  2. Romanului a fost cat pe-aci sa fie publicat cu numele “Ultimul om din Europa”.
  3. “2+2=5” a fost un slogan real al Partidului Comunist. In URSS-ul lui Stalin era de dorit ca planurile cincinale sa fie atinse cu un an mai devreme, dovedind astfel forta de munca si marea iubire de patrie a poporului rus. Sloganul putea fi vazut in lumini de neon pe panouri din Moscova.
  4. Politia Gandirii a fost inspirata de NKVD-ul aceluiasi URSS.
  5. Inainte de crimagandit a existat Kempeitai. Politia Militara a Imperiului Japonez, care a activat intre 1881 si 1945, avea puterea sa aresteze oameni pentru “ganduri nepatriotice”.
  6. Povestea incepe pe 4 aprilie 1984, dar cum Partidul rescria si manipula istoria si timpul in mod constant, e greu pentru personajele cartii sa confirme cu exactitate chiar si anul in care se afla sau varsta pe care o au. De exemplu, Winston crede ca are 39 de ani, dar nu stie sigur.
  7. Cele “2 minute de ura” zilnice sunt inspirate de discursurile tinute deseori muncitorilor stalinisti inainte de inceperea zilei de munca.
  8. Aldous Huxley a fost profesorul lui Orwell de franceza la Eton. In cazul in care ati citit intai “A brave new world” (tradusa in romana drept “Minunata lume noua” – I know, iac), e imposibil sa nu fi remarcat ca exista asemanari si derivari intre cele doua distopii.
  9. Desi cartea e un atac voalat la adresa politicii lui Stalin, aceasta a fost de multe ori contestata ca fiind pro comunista. Probabil de un grup format in majoritatea sa din americani cu IQ-ul indestulator pentru a pricepe reclamele la pizza congelata.
  10. Scena torturii a inspirat tortura capitanului Picard in episodul “Chain of Command” al serialului Star Trek: The Next Generation.
  11. “Big Brother” este un termen luat direct din 1984, care face referire la urmarirea si controlul populatiei de catre institutiile (mai mult sau mai putin ale) statului.

“A scrie o carte este o lupta oribila, teribila, ca o boala indelungata si dureroasa. Nimeni nu ar trebui sa se apuce de asa ceva daca nu este comandat de vreun demon caruia nu-i poate rezista.” George Orwell

Looking for Alaska. Afterthoughts

I’ve seen the title a million times on elefant.ro, yet I never wanted to take the time and check the story behind. That was until I read a quote on facebook. A quote so touching and so down to Earth and sentimental in the same time that I felt this is a have-to-read book.

The book was given to me as an early Christmas gift. It was the most easily granted wish I ever made and it taught me how little it takes to make someone truly happy. And for that I want to send a huge “Thank you!” to the person giving this lesson to me.

Contrary to my habit, I did not read Looking for Alaska in one breath. Simply because this isn’t the kind of book you read in one afternoon. Its main character lives and actually enjoys doing so and after the first 20 pages you feel you should do the same.

It’s true Alaska dies in the middle of the story. You might say this shows she wasn’t very fond of living after all. But just like Olguta, from La Medeleni, she lives while others only exist. The book isn’t as much about the actions or choices of its characters. It’s mostly about why we are here and why at some point we won’t be here anymore. It’s about looking forward to your future, maybes and all those great questions you have as a teenager. Pudge is just an actor that guides you through this labyrinth.

Though it’s a young adult book, there are pieces of knowledge transcending this. And they make you think about your everyday choices in ways you did not consider possible. I liked the book mostly for this and especially for the line below, read under ten layers of bubbly foam in a hot tub.

“Everything that comes together falls apart.”

Cu sange rece

by Truman Capote.

E cel mai bun reportaj pe care l-am citit vreodata. Roman n-ar fi putut sa fie nici daca il cataloga autorul asa – sunt atat de multe detalii, mult mai multe decat ar putea vreodata nascoci un scriitor.

Naratiunea e wow. De la inceput si pana la sfarsit. Initial am crezut ca ma va plictisi, dar chiar si in ultimele pagini, cand stiam deja cum se va termina toata povestea, nu puteam sa las cartea din mana.

I-am dat cinci stele pe Goodreads, fiecare dintre ele meritata din plin.

 

Dulcea mea doamna/Eminul meu iubit

Mi-am dorit foarte mult cartea asta inca de cand eram in liceu. In principal din cauza unei epistole care mi-a parut foarte frumoasa si plina de avant artistic a lui Eminescu catre Micle – ii descria crearea Luceafarului.

La cativa ani dupa liceu am cumparat-o si-am citit-o.

Prima impresie e ca e o lucrare foarte intima. E, pana la urma, o colectie de scrisori, iar daca iti place Eminescu atat de mult incat l-ai pus pe-un piedestal, nu e recomandata. Am aflat cat de des ii ieseau cosuri si cum isi trata bubele de pe urma sifilisului. Si cum Veronica era fericita ca ei ii trecuse. Brr..

Dincolo de aspectele naturaliste, colectia mai prezinta si toate intimitatile dintre cei doi. Cele care mergeau pe ruta Eminescu-Micle in special. Toate alinturile si toate dezmierdarile si toate, toate visurile si supararile lui Eminescu. Te face sa te simti putin ca si cum ai da buzna si ai scotoci in camera cuiva, iar persoana respectiva te prinde si incepe sa te priveasca dezaprobator.

A doua impresie, la fel de pregnanta, e legata de cei doi „eroi”. In timp ce Eminescu se facea luntre si punte sa i se aprobe Veronicai cererea de pensie de pe urma sotului ei, Veronica se plangea ca nu i se scrie destul de des. Si-l credea pe Caragiale care ii spunea despre poet ca o duce intr-o continua petrecere.

Mai apoi, Eminescu ii trimitea din cand in cand si bani, iar ea era tot nemultumita de numarul scrisorilor. Si se simtea ignorata. Si cerea scrisorile inapoi. Si cerea sa nu mai fie vreodata bagata in seama. Dupa care tot ea scria prima. Ca o analogie cu vremurile noastre moderne, Veronica reiese ca o pitipoanca cersetoare de atentie. Si care se supara cand nu primea atentia exact asa cum o dorea ea.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca ii trimisese scrisori siropoase lui Eminescu inca dinainte sa ramana vaduva. Si Eminescu chiar se astepta sa ea sa-i ramana fidela?

Concluzie: Cartea mi-a placut. Veronica nu. Veronica pare (din propriile ei scrisori) la fel de usoara precum e cartea de citit. Enjoy! 🙂