Monthly Archives: Iunie 2013

Mama

Cand ma mananca, eu ma scarpin! Aseara m-a mancat si m-am uitat la “Mama”. Filmul nu e rau, iar daca ai nervii tari e chiar fain.

Nu pot sa spun ca nu mi-a placut, insa apoi am dormit cu o lumanare aprinsa, ca sa nu fie bezna totala in camera.

Azi am facut putin research si am aflat ca Mama este jucata de un actor foarte slabanog care joaca numai vietati din acestea menite sa scoata toti monstrii de sub pat.

Mai jos – o poza si-un comentariu care descriu perfect senzatia pe care ti-o lasa filmul. 🙂

mama

Cine are urechi de auzit..

Sa vezi paiul din ochiul altuia poate fi in regula pana la un anumit punct. Dar sa nu-ti vezi lungul nasului in momentul in care faci o asemenea analiza e impardonabil.

Nu ma intereseaza ca esti o printesa rasfatata si ca maica-ta nu ti-a dat niciodata o palma peste ceafa spunandu-ti sa taci si sa stai in banca ta. Nu ma intereseaza ca pana acum toata lumea te-a ridicat in slavi si nimeni n-a avut curaj sa-ti spuna cat esti de vulgara.

Uite o declaratie care o sa te uimeasca: Esti nesimtita, lingusesti ca sa primesti ajutor, dar niciodata nu te simti datoare sa ajuti inapoi, si-ti bagi nasul peste tot in speranta ca vei putea gasi un nou subiect de barfa. Te dai sensibila, dar in realitate n-ai simti o intreaga conserva de mazare pusa direct sub fundul tau. Sper sa pice un asteroid pe tine! 🙂

Cosmarul rochiei de banchet

Cand Dumnezeu a facut-o pe Eva i-a zis: “Tu vei avea o gena speciala pentru placerea plimbatului prin magazine si a cumparaturilor.” Si-asa a fost, caci voia Domnului se facea pe data. Timpul a trecut, oamenii nu mai sunt atat de credinciosi, iar vorbele Domnului nu se mai implinesc peste tot. Asa se face ca la mine gena aceea e atrofiata, aproape de disparitie..

Aseara am simtit nevoia sa-mi pun gena la incercare. Dupa munca am intrat in IDM, ca sa ma ratacesc printre rafturi cu haine infricosatoare. Parterul m-a facut sa disper, etajul m-a facut sa vreau sa ma pun in mijlocul magazinului si sa plang. Prea multe, prea peste tot, prea amestecate, prea colorate, prea decoltate, prea de toate. As fi preferat sa-mi iasa Voldemort in fata si sa trebuiasca sa ma lupt cu el fara bagheta si cu ochii inchisi decat sa continui cautarea.

Resemnata, am intrat intr-un magazin de briz-briz-uri ca sa ma uit dupa posete. Am sfarsit prin a-mi cumpara leucoplast si o pila de unghii. Apoi am pornit agale catre cel mai apropiat set de scari.

Si-atunci mi-a iesit in fata o rochie (bej, zic eu; piersica, zice colega mea de camera) lunga, vaporoasa, eleganta. Nu chiar modelul cu care pornisem eu in gand spre magazin, dar indeajuns de apropiat. Am probat, ne-am placut reciproc, si-a venit cu mine acasa. Mama mi-a spus ca e prea lunga – raspunsul meu e ca nu am nervi destul de tari sa caut o alta mai scurta. 🙂

Cupa Romaniei la Fotbal Timisoreana – the backstage.

De 1 iunie, lumea din Bucuresti s-a impartit intre doua evenimente: cei care au iesit cu copilul in parc, la serbare, la inghetata.. si cei care au asistat (pe viu sau la TV) la finala cupei Romaniei la fotbal. Eu am fost in a doua categorie – ziua copilului m-a prins in exercitiul functiunii. Functiunii de voluntar.. 🙂

Am aflat de minunatul meci de fotbal cam cu o saptamana inainte. Si cum dragii mei colegi din departamentul sportiv al LSE s-au distrat de minune anul trecut organizand cupa UEFA, am zis s-o fac si eu lata la un eveniment mai mic. Si-asa am ajuns in colectivul de organizare al cupei Romaniei..

Repetitiile au fost groaznice. Nu am sa mint.. Dupa cea de-a treia repetitie, cea de vineri, am ajuns acasa franta de oboseala, cu frig in oase, cu nervii intinsi de la un capat al tarii la celalalt, cu ganduri de moarte dureroasa la adresa coordonatorilor de la SEG. Sa inghet pe un stadion in timp ce trag de un steag si unul cu gulerul de la tricou ridicat urla la mine cu ecoul aferent stadionului.. nu era chiar prima varianta care-mi venea in minte cand ma gandeam la o seara de vineri. Eram convinsa ca va iesi un fiasco si ca as face mai bine sa nu-mi sacrific si sambata.

Si totusi am mers sambata pe National Arena. A durat jumatate de ora pana sa intram, inca vreo cincisprezece minute pana sa ajungem in vestiare, inca jumatate de ora pana la repetitia finala.. si tot asa. Mai mult am asteptat decat am facut ceva. Din tot echipamentul alb ca neaua (de parca ne pregateam de white sensation) m-au impresionat jambierele. Caci tricouri albe, simple si imense aveam deja acasa.

Galeriile ambelor echipe au fost intr-o mare forma. E drept, Ploiestiul a avut mai multi sustinatori. Dar asta nu inseamna ca cei de la Cluj au pus mai putin suflet in sustinerea echipei lor favorite. Fireste, insa, ca showul noi l-am facut!

Intrarea pe teren s-a facut in mod organizat. Iesirea – mai putin. Intre aceste doua momente – a fost magnific. 🙂

601936_630361180325305_784562825_nNe-am asezat pe teren, fiecare in patratelul nostru. Am desfacut steagurile, fiecare cu anul lui. Am scris 80 de ani ca o armata coreana.  Pro TV-ul ne-a filmat. Baiul ar fi ca in momentul in care ar fi trebuit sa ne vada si parintii nostri la televizor, Pro TV-ul a bagat publicitate. Asa ca in loc sa se poata mama mandri apoi ca m-a vazut pe sticla, se poate lauda ca a vazut reclama la Glade, Timisoreana si Baumaxx.. sau ce-or fi dat aia pe post.

Trecand peste gafa Pro-ului, momentul a fost impresionant. Si pentru tribune, si pentru noi. A fost putin mai ciudat cand au inceput sa apara fumigenele pe teren fix in spatele nostru (traiasca galeria Petrolului!), dar au venit rapid doi nene cu parpalace si cascute de la Pompieri si ne-au salvat. In rest, sa iei parte la asa un spectacol, sa asculti imnul in mijlocul stadionului, sa te simti privit de cateva zeci de mii de oameni.. ar impresiona chiar si suflete mai putin microbiste decat sunt eu.

Mai jos – un filmulet care sa exemplifice graitor, zic eu, experienta de sambata. Si-un link. Enjoy! 🙂