Monthly Archives: Februarie 2013

GDG Bucuresti Meetup

GDG agenda

Copiii cuminti tin minte Droidcon’ul. Copiii rai, care s’au puturosit si n’au binevoit sa dea “join”, n’au de unde sti ce si cum a fost.. Insa niste omuleti simpatici s’au gandit sa le mai dea o sansa si acestora, organizand GDG Bucharest Meetup. Un eveniment asemanator, cu oameni pasionati de ultimele tehnologii, de la care pleci luminat indiferent de cat de afon erai inainte.

O parte dintre speakerii de la Droidcon vor fi prezenti si aici. Aurelian Dumanovschi, Andrei Catinean si Eugeniu Arbuleac de la GDG Cluj-Napoca, Mihai Petrescu si inca o mana de oameni talentati vor veni sa prezinte ce’a rupt gura targului in IT in ultima vreme. Prea mult geek-talk? Sa fim seriosi, nu exista asa ceva..

Acum ca stim raspunsurile la “De ce?”, sa ne ocupam si de “Unde?” si “Cand?”.

GDG Bucharest Meetup va avea loc sambata, 2 martie, incepand cu orele 13:00, sub obladuirea dragei mele Corina Gheorghe. O sa ne vedem cu totii la Universitatea Romano-Americana, pe Bulevardul Expozitiei, vizavi de Romexpo. Ajungeti in zona cu 41, 42, 105, 330, 780, iar daca nu va supara o mica plimbare prin Herastraul primavaratec, puteti merge si cu metroul pana la statia Aviatorilor.

Ne’am inteles, deci.. Sambata, la 13 trecute fix, ne vedem pentru o discutie pe tema ce face si ce vrea Google mai nou. In caz de maxima curiozitate, aveti atasata si agenda evenimentului. Asa, ca sa aveti o imagine mai clara decat cea oferita de mine in graba marelui entuziasm.

P.S.: Aici va puteti inscrie! 🙂

Hell, yeah!

Want something? Go get it!

Yes, they will play it rough around you. Ask for some help from friends. They will be more than happy to oblige..

You may have to play games. You may have to follow rules. You may have to invent some new ones.. So the question is: How bad do you want to achieve your goal? Will you be set back by minor obstacles?

Set your priorities, your limits and your no-nos.

After that, set the attack. Ladies, you don’t need instructions for that. You know your tricks better than anyone.. Stand back, charm, flirt if you have to. In the end, if it’s worth it, you will realise you enjoyed every step of the path you took. If you don’t..it wasn’t yours in the first place.

Feel free to take a step back if you think it’s too much. Peer pressure isn’t your ally. After all, you’re the only one who knows what’s best for you.

And always keep in mind that you have to be comfortable with your actions. If you win the game with someone else’s tactics you’ll realize you don’t want it anymore..

[blank]

And just like that.. Back to that place.

Tango, anyone?

Daca ai sti ce rau imi pare..

Dar o fetiţă pe care ai văzut-o rîzînd poate să şi plîngă, nu? Ş-atunci e cu atît mai trist cu cît ai auzit-o numai rîzînd pînă atunci. Şi dacă eşti lîngă ea, şi dacă din pricina ta plînge, îi ceri iertare din toată inima, cu lacrimi în ochi ― te-apropii, blînd de tot, îi ştergi ochii, îi săruţi mînile ude…

„Dacă ai şti ce rău îmi pare!”….

Şi poate că te iartă, şi poate că rîde din nou cu ochii umezi. Rîsul renaşte aşa de firesc din lacrimi…

Ce drăgălaşă trebuie să fie o fată cu ochii umezi… din pricina ta… după ce te-a iertat…

Dar mereu tăcerea!

Tăcerea, după ce-ai ucis brutal, cu o piatră, ve­selia…

Astfel intrase în sufletul lui Mircea o fată, o fe­tiţă necunoscută pe care o făcuse să plîngă, să tacă, să fie abătută, tristă… şi pe care nopţi de-a rîndul o alina cu toate umilinţile, cu toate duioşiile, cu toate visurile…

Dar n-o văzuse niciodată… Nu ştia cum e… Ştia doar c-avea un rîs proaspăt, de copil cu ochi mari şi dinţi albi… că nu mai avea un rîs de copil cu dinţi albi, ci numai doi ochi trişti şi mari, de copil cu rîsul ucis… ucis de el.

O ştia în sufletul lui ca un copil care vine noaptea, cu noaptea, şi stă singur, ca părăsit, pe o bancă, privind… Da, privindu-l. Şi sufletul lui Mircea era plin de melancolia acelei priviri.

Dar privirea aceea era în el, pentru el!…

Din pricina Adinei „au coeur rapace”?

Monica se ridică de pe divan, ocrotindu-şi ochii cu palma. Rochia subţire, îmbrăcată pentru primirea pachetului, era ca o floare bătută de brumă.

― La masă, Melizando! Uite ghiudem. Ştii că papa pleacă la Bucureşti!… Monica!

Aplecîndu-se, Olguţa-i căută ochii; Monica şi-i acoperi.

― Ai plîns?

Olguţa aruncă o privire pe masă. Văzu risipa căr­ţilor.

Au jardin de l’Infante, A! Ojardindilifant! … Ce-i asta? „Pour Adine?”

Monica se repezi la masă.

― Te rog, Olguţa, nu ceti.

― E pentru tine?

― …Nu.

Monica plecă în jos ochii plînşi.

― Atunci, dă-mi voie. Uite scrisoarea lui Gheorghiţă.

Cetiră alături: Olguţa, versurile cu dedicaţie, care lămureau lacrimile Monicăi; Monica, scrisoarea care explica prezenţa, în acelaşi pachet, a celor două Au jar­din de l’Infante. Faţa Olguţei era atentă, severă, pre­ocupată. De îndată însă ce simţi ochii Monicăi îndrep­taţi asupra ei, îşi luă un aer ironic şi surprins.

Et tontaine et tonton!

Monica zîmbi ostenit subt ochii Olguţei.

― De ce-ai plîns? Ţi-a scris?

― Da.

― Minciuni?

― Vai, Olguţa! Dănuţ!

― Atunci de ce-ai plîns? Din pricina Adinei „au coeur rapace”?

Monica se roşi.

― Fiindcă i-a făcut versuri şi ţie ţi-a scris în proză?

― Atunci de ce-ai plîns? se încruntă Olguţa, bătînd cu pumnul în masă.

Leila deschise ochi speriaţi. Olguţa trînti felia de ghiudem pe Au jardin de l’Infante.

― Monica, uită-te la mine… Te rog să nu fii Melizandă!… Acuma uită-te-n oglindă. Uită-te, că nu-i ruşine! bătu ea din picior.

Silită de mînile Olguţei, Monica se uită şi-şi văzu frumuseţea inutilă.

― Atunci, de ce-ai plîns?… Ascultă, Monica, tu ştii că odată pe an vorbesc şi eu serios. Eu afirm că te iubeşte pe tine.

O luase viguros de umeri. Ochii Olguţei erau pa­sionaţi şi puternici ca ai celor care vorbesc în numele lui Dumnezeu. O cută i se adîncise pe frunte, dea­supra rădăcinii nasului.

― Tu crezi c-o iubeşte pe domnişoara Adina. Per­fect. De ce?… Răspunde!

― Fiindcă i-a făcut versuri?… Răspunde!

― Mai întăi nu i-a făcut versuri. A făcut o poezie şi a dedicat-o domnişoarei Adina. Asta-i mania şi vanitatea celor care fac versuri: să le dedice lui Dumnezeu, patriei, sau măcar unei domnişoare. Dar versurile nu-s scrisori! Şi nici scrisorile nu trebu­iesc luate în serios! Dar versurile! Dacă era trist din cauza acestei domnişoare, îi scria o scrisoare, sau nu-i scria deloc, îşi pierdea pofta de mîncare, slăbea… De unde! N-ai văzut ce scrie Gheorghiţă? Că a avut un gutunar, da i-o trecut! Vra să zică Metaforel, sănătos tun, face poezii jalnice ― asta-i altă manie a poeţilor sănătoşi ― pe care le trimite cu dedicaţie la diverse domnişoare… Cînd are să-şi tipărească ver­surile viitoare are să le dedice în bloc ţie, sau mamei! Ce ai de spus?

― Nu eşti mulţumită! Bine. Atunci să procedăm negustoreşte. Să cîntărim: domnişoarei Adina i-a trimis Au jardin de lInfante; ţie ţi-a trimis toate volumele lui Samain. Ei i-a trimis o poezie cu dedi­caţie, în care-i spune minciuni, căci dacă vroia să-i spuie un adevăr îi scria o scrisoare; ţie însă ţi-a scris o scrisoare în care tu singură spui că nu-ţi scrie minciuni… Ce-ţi scrie?

― …Că-i trist…

― Sigur, fiindcă-i la Bucureşti şi tu eşti la Iaşi. De asta face poezii jalnice.

― …Adinei…

― Adinei! Ascultă, Monica: domnişoara Adina X flirtează cu Benjaminul! Dar fiecare bărbat flirtează cu toate fetele ― şi foarte bine face, aşa trebuie să facă. Cu una face exerciţii de versificaţie, cu alta joacă tenis, cu alta patinează, cu alta suspină la Dama cu camelii, cu alta merge la cinema etc.. Şi pe una o iubeşte. Dănuţ te iubeşte pe tine.

― De unde ştii? întrebă Monica, deschizînd ochii mari ca în faţa unui oracol.

― Ştiu fiindcă-s sora lui… şi ştiu eu fiindcă ştiu. Ţi-am spus eu vreodată minciuni?

― Nu.

― Atunci de ce nu mă crezi?

Monica plecă ochii, vorbind în şoaptă:

― Atunci de ce nu mi-a scris nimic de la Crăciun?

― Cum nu ţi-a scris? Dar scrisoarea de azi? Do­vadă mai bună decît asta ce vrei? Cît timp nu ţi-a scris, să zicem că ai fi avut dreptul să te îndoieşti. Dar acum?… Şi tu n-ai dreptul să te îndoieşti! urmă Olguţa cu pasiune, zguduind umărul Monicăi. Dănuţ te iubeşte pe tine, şi dacă te îndoieşti înseamnă că tu nu-l iubeşti.

― Vai, Olguţa…

― Atunci n-am dreptate?

Monica ridică din umeri, zîmbind, gata să plîngă.

― Atunci mănîncă-ţi ghiudemul… Fugi, nu vreau sărutări! Şi întorcîndu-se de la uşă: împachetează infanta şi hai la masă, că pleacă papa.

Olguţa intră în odaia ei, cu fruntea încreţită. Nu era întăia oară cînd se mira ea singură de tonul categoric al afirmaţiilor ei, după ce le făcuse şi argu­mentase. Chiar profesorii îşi puneau o clipă la îndo­ială memoria sau ştiinţa faţă de fanatismul cu care Olguţa afirma uneori o inexactitate şi a ingeniozităţii cu care făcea verosimil ceea ce afirma. De astă dată, însă, nu mai era vorba de un profesor, ci de Monica…