Monthly Archives: Ianuarie 2011

Micul print.

„- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…

– Sunt o vulpe, zise vulpea.

– Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist.

– Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.

– A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.

Însă, după un răstimp de gândire, adăugă:

– Ce înseamnă „a îmblânzi”? (…)

– E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”…

– A-ţi crea legături?

– Desigur – zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume…

(…)

– Te rog… îmblânzeşte-mă, zise apoi. (…) Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim… Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

– Ce trebuie să fac? rosti micul prinţ.

– Trebuie să ai foarte multă răbdare – răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însa vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…

A doua zi, micul prinţ veni din nou.

– Mult mai frumos era dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea. Dacă, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor cuprinde un freamăt şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie ritualuri.

– Ce-i acela ritual? zise micul prinţ.

– E şi el ceva cu totul dat uitării – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. (…)”

***

„Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii:

– Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, şi nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi precum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe, aidoma cu altele, o sută de mii de vulpi. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar acum ea nu are-n lume seamăn. (…)

Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, nimeni n-ar avea de ce sa moară pentru voi. Despre floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemeni vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea.

Fiindcă ea e floarea mea.“

magic efeeeeeeeemmm

*pentru ca asta se asculta in sesiunea de la Poli 🙂 *

Be your own spark

Cine n-a dat un examen pentru care nu s-a pregatit destul? Cine n-a aplicat pentru un job pentru care nu era indeajuns de calificat? Cine nu si-a dorit ca tipul/tipa super dragut/-a sa vina si sa-i spuna „Buna!”? Cine, cine cine?

Cine n-a vazut uimit cum colegul de clasa (evident mai slab pregatit) a luat o nota mai mare? Cine nu a lasat loc monstruletului verde in suflet cand colegul de birou a primit o marire de salariu? Cine n-a zis „El de ce poate si eu nu?”?

Cu totii am trecut prin asta si stim cat de chinuitor e sa vrei ceva si sa crezi ca nu esti indeajuns de bun. Dar putini si-au luat gandul de la problemele cotidiene ca sa analizeze de ce unii primesc ce doresc. Si un numar inca si mai mic a si pus in aplicare solutia la care a ajuns dupa indelungi discutii cu sine.

Reteta e simpla si o stim toti: realizarile tale vor fi pe masura atitudinii pe care o ai cand actionezi. E-adevarat, conteaza CE faci, dar si mai important e CUM faci asta. Poate ce faci acum nu e chiar ce ti-ai dorit.. Dar daca stii cum sa o faci, nu va fi nici pe departe aceeasi corvoada de pana acum. Si oricum, ce faci in momentul asta nu e decat un popas pe drumul pe care ai pornit si care te va duce sus. Depinde doar de tine sa continui sa pasesti de-a lungul lui.

Si ca tot vorbim de destinatie.. de ce sa te multumesti si sa te opresti la jumatatea drumului, cand simti ca inca te mai tin picioarele? Alege-ti o tinta indepartata si porneste spre ea. Nu spune nimeni ca va fi usor.. Dar daca iti propui sa mergi 5 kilometri poate vei ajunge sa mergi 3.5, pe cand daca ai in plan doar pe 3 sau 4, s-ar putea sa mergi doar unul. Si ar fi trist sa irosesti atata energie pe-un nimic, nu crezi? Tine minte, cu cat e mai mic si insignifiant scopul tau, cu atat mai jos risti sa ajungi.

Deci ce mai astepti? Propune-ti sa iei 10 la examenul ala greu la care nu prea stii nimic deocamdata. Sa gasesti jobul ala perfect la care tot visezi de cand ai auzit de el. Propune-ti sa te uimesti si sa-i uimesti si pe cei din jur. Te vei minuna si tu de cat de multumit esti de scopurile pe care ai reusit sa le atingi apoi.

Nu uita sa fii realist, dar viseaza! Si determina-i si pe cei din jurul sa creada in visul tau. Pentru ca intai de toate trebuie sa crezi tu ca vrei si ca poti. Succes!

*Articolul a aparut si aici. M’am gandit totusi sa’l public si pe cowish, inspirata de „the making of” de la videoclipul lui Katy.*

here’s how it goes..

4 in the morning

I have just finished watching a documentary about the legend of Dracula and how it derived from the story of Vlad the Impaler. It was something presented on History Channel (I *heart* them) which I ran across by chance. It’s called „Cities of the underworld” and this episode really made me rethink some aspects of my life.

It’s terribly late (or early, depends on how you look at things), outside is snowing and I’m thinking about how much I like history and how lovely would it be to start studying some of its niches. And I really don’t want to get to that „Polytechnic cliche” again, but this faculty sucks all the free time out of my life. Complaining about this on my weblog is pretty much the only hobby I can afford right now. No more reading, not so much volunteer work..I don’t even have the time to mention studying medieval history.

And yet, wouldn’t it be really nice? I now hate Hollywood movies for pretending there actually exist women living somewhere peacefully, doing mostly nothing to support themselves and in their (ton of) free time they get to be the curator of a museum or the guide of a stronghold. I wanna do that. Why can’t I do that? Oh right, cause mum didn’t inherit some obscene amount of money and dad isn’t the owner of some business empire. And, mostly because life wasn’t made in a Hollywood basement.

Well, I’m gonna beat the odds, I’m gonna try and go the distance.. If history is what turns me on, so be it!

Reality check point

The fairytale:

VS

The reality:

„Dear Disney,

I have already turned 16. In accordance to all of your movies since 1937, I would have met my handsome prince by this time, ergo I just have one question for you: WHERE ON EARTH IS HE???

Signed, every 16 year old.”

„Dear every 16 year-old girl,

Please be patient. I know it looks easy in the movies, but slaying 50-feet tall dragons without getting barbecued alive is hard business, you know. And all that while making sure my hair stays in place.

Signed, your Prince Charming

P.S. I met your stepmum the other day, she said your beauty was to die for. Really can’t wait to meet you now. xoxo”

My personal psychiatrist.

Can we ever be happy? I mean, truly happy?

I’ve been thinking about it and come to the conclusion that it is quite impossible. Well, it is impossible if we assume everyone’s a sensitive person who gives at least a crap about at least one person around them. That is a necessary condition, because everytime you’re happy, everytime damn time you do something right, everytime you get lucky..somebody else doesn’t.

I can’t go any further into the matter without revealing stuff I am not willing to reveal. But admit it, it happened to each and everyone of you. And it doesn’t really matter what side are you on, but when you’re the one affected by others’ happiness..that stings a little, don’t it?

I’m in that place right now. And it’s awkward. And strange. And infuriating, cause I know I should be realistic and down to Earth and not let this kind of things affect me. Cause it’s really not a big deal. It’s just a surface issue that is going to pass just as it came unless I make a fuss. And I’m afraind that’s precisely what I am going to do. And I’m going wild just trying to keep my composure. Cause ladies never lose it, right? Bullshit. We lose it, alright. We just don’t let others know we have.

I have all this teenager crisis going through. And all this time I lied to myself thinking I am way better than this. I’m too mature for that. And then it hit me: I’m not.

So.. Bottom line is people around me are happy. Or at least content with their work. And I’m in my little corner, bitting my nails and fantasizing about how this will work out for the best. And I can’t quite stop asking myself: will it?

Now what is it that you WANT?

Alice se intalni cu motanul la o intersectie.

– Domnule motan, ati putea sa-mi spuneti pe ce drum sa o iau?

– Aceasta depinde in buna masura de locul in care intentionezi sa ajungi, raspunse motanul.

– In ceea ce ma priveste, imi este indiferent…, spuse Alice.

– Atunci, fiecare drum este bun, raspunse motanul.

-… numai sa ajung totusi undeva, incerca sa explice Alice.

– Ah, dar vei ajunge, fara indoiala, spuse motanul, daca vei merge atat cat trebuie.

„Alice in tara Minunilor”, de L. Carrol

The Terrifying John

Via.

The things that we can do in 20 minutes..