Niculitel-Tulcea

6 si un sfert trecute fix in orele amiezii. Cald. Praf. Lipseau ciulinii rostogoliti de vant si usa scartaietoare a vreunui bar in capatul celalalt de strada. In rest, Vestul Salbatic e decor de Hollywood. Caini fara stapan casca lenes si musca din muste imaginare. Nici ele nu ies la bazaiala in caldura asta.

-Vine autobuzul?

-Vine. E din ala mic.

Injuratura scapata printre dinti la unison cu restul oamenilor care’l asteptau. Unde’o fi sa incapem?

Opreste. E plin. Nu coboara nimeni. E ultimul. Ne urcam. Vreo 20 si ceva de oameni.

Am vazut conserve de pate cu mai mult spatiu pentru amenajari interioare. Sa stau ca la mersul piticului nu pot. Juma de ora simt ca n’am sa fiu capabila sa’mi tin echilibrul. Si chiar sa fiu, n’as mai putea merge apoi. In picioare nu pot pentru ca plafoniera e joasa in fata. Cocotata pe bord..Ei bine, eu nu’s maimuta cu al sau Petrica binevoitor. Ce’a urmat s’a numit in mare parte compromis. Din partea mea. Mi’am salvat picioarele (daca se poate spune asa) si mi’am strambat gatul si spatele. Aveam plafoniera pe umarul drept. Un Atlas feminin si mai rupestru, dar chinul era pe masura.

Cald. Curbe. Dealuri. Vai. Groaznic. De departe, cel mai plin autobuz in care am avut ocazia sa ma cocot.

Pana in Mineri, o cucoana s’a decis ca nu mai suporta. Dupa ce s’a otarat la jumatate de autobuz a decis ca ea coboara la Mineri. Jumatatea aia de autobuz i’a raspuns, romaneste, ca „daca nu’ti convine, nu te urci” impreuna cu ancestrala vorba a romanului „asta e!”. Am coborat cam toti cei urcati la Niculitel ca sa se coboare cucoana, ne’am urcat la loc, eram ca somalezii sub dus: incapeam toti, dar acum parca era un pic de aer. Meschina calatorie daca lipsa unui singur om din 50 ne’a facut sa ne simtim mai bine.

Ajunsesem undeva mai spre mijlocul autobuzului. De data asta trebuia sa stau teapana pe picioare. O dezechilibrare ma putea trimite fix in poala unui nene cam dubios.

Caslita. Pe fundal Lady Gaga – Alejandro. In spatele meu un nene in ai sai 30+, cu voce suava de salamist catre gagica’sa: „Alejandroooo”. Zic gagica’sa, nu iubita’sa. Caci din spate tantea era o scandura lata. Per ansamblu era un dulapior larg si scund. Cu picioare murdare.

Intram in Tulcea. „Coboara in Vest?” Iaca mantuirea cum vine peste noi! 60% din calatori izbucnesc intr’un cor secundat de ingerasi bucalati „Da”. Parca eram la casa de cununii.

Cobor. Ma opresc pe banca. Storc parul, ma sterg cu un servetel, stau un pic, reflectez. In drum spre bunica o sun pe mama: „Am venit cu o cutie de conserva..”

P.S.: As fi vrut sa scriu de ieri treaba asta, sa am impresiile „la cald”, cum s’ar zice. Diverse impedimente legate mai mult sau mai putin de vointa mea m’au impiedicat insa. Cer iertare.😛

About cowish

implicata de multe ori in mai mult decat pot duce..ca tot romanu'.. in rest, oama inclinata spre vacisme cu cei care merita.

Posted on Iulie 19, 2010, in Bitter'sweet humour and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: