Cum era sa fiu model. Fotomodel.

Paseam vajnic spre KFC’ul de la Romana de unde trebuia sa iau doua hartii cand un nene mai bronzat, in a sa glorioasa varsta de 40+ m’a abordat cu un pliant spunandu’mi ca reprezinta o agentie de fotomodele si ca ma retine doar 2 minute. Ce’am remarcat in doi timpi si trei miscari e ca nenea era dubios si ca agentia avea chiar doua site’uri de prezentare, nu doar unul, cum au toti fraierii. M’o vrajit el ca ei cauta modele si ca eu corespund profilului, ca’s inalta, am un chip frumos, par lung si matasos, sunt imbracata elegant, ca el m’ar vedea intr’o reclama la balsam de par..vraja marii. Ca stie el ce gandesc acum, ca am impresia ca nu’i de mine ca eu n’am 1.80 si 90-60-90, dar nu conteaza caci ei fac sedinte foto pentru rochii, pentru produse cosmetice, pentru, pentru, pentru.. Si cica sa binevoiesc sa’l insotesc la etajul 2 al unui imobil din apropiere „aici, deasupra magazinului, unde o colega o sa va noteze numele, numarul de telefon, inaltimea, culoarea ochilor si’a parului..bla”. M’am scuzat frumos spunand ca astept pe cineva, dar nenea nu se dadea dus. Dupa alte doua minute irosite pe scuze (timp in care i’as fi putut da mai multe date biografice decat ar fi avut colega’sa timp sa noteze) m’a lasat in pace. Partea non profi (caci pana atunci avusese un discurs flawless, in ciuda celor cativa dinti lipsa) si care l’a dat de gol mai tare decat se daduse deja e ca la sfarsit mi’a luat pliantul inapoi. Pai bine bre, si eu daca vreau sa ma fac manechina unde mai sun?..