Dorel. O scurta istorie. Partea a VI-a (si ultima)

Cum te fereşti de Dorel

Nu te fereşti. Vine după tine. Iar dacă vrei să scapi de el, scapi cu greu. Cu mare greu. Imens de greu. Pentru că Dorel nu înţelege de obicei că tu NU vrei să ai de-a face cu el. El crede că vrei. Că o să fiţi cei mai buni tovarăşi sau că măcar o îţi fie superior cumva. Şi cum la asta nu se poate ajunge decât prin apropiere fizică, psihică sau de orice alt fel a descoperit Dorel, trebuie să-l suporţi. Sau nu trebuie. Depinde de ce-ti doreşti tu.

Poţi să-l ignori, şi asta e probabil cea mai eficientă metodă, deşi are şi ea dezavantajele ei. Poţi încerca să lupţi contra curentului, dar fii atent, căci poţi sfârşi electrocutat şi poţi ajunge să te alături grupului de Doreli, chiar fără să realizezi.

Dorel e peste tot. Închide ochii şi n-o să-l mai vezi. Ignoră-l şi poate dispare ca mostrul din dulap care pleca atunci când se lumina de ziuă. Ha ha! Te-am păcălit. Dorel e încă aici..

P.S.: Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu tine sau cu vreo cunoştinţă de-a ta este pur întâmplătoare şi în niciun caz voită.

P.S.2: Dorel mai e cunoscut şi sub numele de ’cocălar’, ’struţ’ sau ’pitziponc’. Acum îl ştii?

About cowish

implicata de multe ori in mai mult decat pot duce..ca tot romanu'.. in rest, oama inclinata spre vacisme cu cei care merita.

Posted on Noiembrie 24, 2008, in Bitter'sweet humour and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: