Monthly Archives: Octombrie 2008

Sloi de gheata, huh? Frapiera actually..

Fecioară (23.08-22.09)

Planeta dominantă: Mercur, planeta trăncănelii şi a isteriilor.
Animalul sacru: ciocănitoarea

Personalitate: Zodiacele critică spiritul critic al fecioarei, punând-o astfel într-o situaţie critică. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica, punctuală şi perfecţionistă, sfârşeste prin a-i scoate pe toţi din pepeni. Obsedată de igienă, detalii şi clasificări, este capabilă să caute bacteriile cu lupa, să frece duşumelele cu periuţa sau să pună rufele în maşina de spălat nu doar pe culori, ci şi ordine crescătoare şi alfabetică. Miroase enervant de curat, ceea ce o leagă spiritual de cânii şi pisicile din cartier.  Fecioara este o fană a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe puncte si subpuncte, care, în loc să-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa. Pe scurt, orice fecioară veritabilă este:

1. mereu ocupată cu o mie de nimicuri sau să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala;

2. tipicară;

3. ipohondră;

4. cicălitoare;

5. cărpănoasă;

6. maniacă;

7. absolut necesară, din păcate.

În dragoste, are căldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat.

Meseria potrivită: analist politic, CTC-ist, agent de dezinsecţie, sora medicală (sau frate).
Pizza magică: funghi.
Medicamentul norocos: toate, fără excepţie

Sursa: aici.

Matematica poeziei. :)

Colegii mei isi aduc probabil aminte de poezia aceasta. Ne-a citit-o profa de mate la sfarsitul primului semestru din clasa a 11-a. 🙂

O noapte de mai cu lună la Copou;
Pe o bancă eroina, în fund tânărul erou,
Ea o gingaşă elevă, el un tânăr realist
Ea stă tristă, gânditoare, el emoţionat şi trist,
Dar deodată se transformă, faţa i se luminează,
Se inspiră, îşi ia avântul şi spre dansa-naintează
Tremurând ca la tabelă, cand mi-am încercat norocul
Şi concursului “Gazeta” am vrut ca să-i înfrunt focul;
Alb… ca şi lucrarea ce atunci am prezentat-o
Astfel mi-am luat curajul ca să-ţi vorbesc ţie-adorato!
Când treci zveltă şi subţire parca-i fi o integrală,
Cum să nu te-adore un tânăr de clasa a VIII reală!?
Ca un zero supra zero stau în nedeterminare
Sufletul mi-l chinuieşte o problemă îngrozitoare:
Te-am văzut trecând pe stradă, m-ai cucerit dintr-o dată
Şi tu m-ai vazut pe mine ? Reciproca-i adevarată ?
Nu cerca prin tangenţă să-mi ocoleşti întrebarea,
Dă-mi sentinţa mai degrabă, mă cuprinde disperarea,
Căci de mi-ai întinde cercul inimii mai mult de pi ,
Ai trece peste limită şi va putea plesni!
Calculând cu logaritmi unghiul sufletului tău
L-am gasit destul de mare ca să încap în el şi eu.
Nu cer prea mult de la tine, nu am nici un gând demonic,
Numai ca doi prieteni să fim în raport armonic.
Totu-n mine convergează către-un scop suprem… iubirea
Şi din ea imi derivează chinul şi nenorocirea.
Căci dorinţa n-are maxim, creşte fara-a se opri,
Derivata-i pozitivă oricând şi oricum ar fi.
Fericire mea-i o fracţie cu numărătorul zero,
Numai de tine depinde s-o modifici, scumpă Hero!
Căci daca-i muta pe zero şi l-ai pune numitor,
Ea s-ar face infinită, eu fericit muritor.
Când ceva nu-ti place ţie mă supară şi pe mine,
De esti veselă, sunt vesel, eu sunt funcţie de tine
Îmi descompun sufletul în serii, ca sa-l poţi mai bine aprecia,
Şi apoi cu binomul lui Newton să-mi dezveleşti inima ta
Ecuaţia nedezlegată e sufletu-ntreg al tău
Şi cine încearcă s-o rezolve, complica problema mai rău.
Dar n-ai să elimini din mine nici prin metoda lui Cauchy
Credinţa că la urma-urmei tot voi putea-o desluşi!
Admite-mă lângă tine pentru studierea temei
Să găsesc soluţionarea care convine problemei.
Stând departe faţă-n faţă vom fi tot indiferenţi,
Nu astfel se manifestă simţirea între studenţi.
Căci totdeauna iubirea, care-i limita speranţei,
E invers proportională chiar cu pătratul distanţei.
De rămai tot radicală şi îmi neglijezi iubirea
Ca pe-a opta zecimală mi se schimbă toată firea,
Şi dacă, precum ti-am promis, no-i fi rob voinţei tale
S-ajung să calculez pe  cu un milion de zecimale
Să sufăr până-n clipa când s-or taia două paralele,
Iară distanţa dintre noi să fie fixă ca-ntre ele,
Să stau asteptând iubire până s-o rezolva
Mult celebra chestiune… teorema lui Fermat,
Să-nghit Geometrografia propusă de Ionescu
Şi să fiu zvârlit în lume ca ghiuleaua lui Lalescu,
M-apuce epilepsia şi orice alta hiperboală,
Să crească-n progresiune cu-o rotaţie fenomenală.
Să s-anuleze în mine şi iubirea şi speranţa
Sau să măsor de la minus la plus distanţa!
Să mă consume văpaia focarelor ce-o ai sub gene
Şi să fiu trecut prin ciurul grecului Eratostene!
Dar dac-o fi între noi să rămână-ntr-una armonie
Să ne iubim pân-va scoate Ioachinecu-o Geometrie.
…………………………………………………………………..
Tânărul tăcu şi-n calmul atmosferei, monoton,
Se-auzeau doar două inimi ce băteau la unison,
…………………………………………………………………..
Ea pronunţase sentinţa ; el pătruns, emoţionat,
Zăpăcit de fericire, o priveşte transportat.
În sfârşit mi-am ajuns scopul, te-am văzut înduioşată!
*
Pauz-o sărutare: Teorema-i demonstrată!

(Realism şi poezie – Mihail Manoilescu)

No more Ganga for us

Cu siguranta cei care au urmat sau urmeaza un profil real la liceu stiu despre cine vorbesc. Mircea Ganga, autorul ‘dragilor’ manuale de matematica. A murit saptamana trecuta, pe 20 octombrie.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu-s mare fan de-al matematicii. Si totusi imi plac cartile lui Ganga. Desi profa de mate ni le descrie mereu ca fiind ‘stufoase’, mie mi-s simpatice tocmai din acest motiv. Din tot mataraul de informatie, ceva-ceva tot trebuie sa-ti ramana in minte. Stufos si complex, cum o fi, manualul de Ganga e baza pentru matematica de liceu. Parerea mea.

Sunt curioasa daca acum, dupa moartea profesorului, se vor reedita manualele lui in anii urmatori sau daca s-o gasi vreun alt profesor care sa ii ia locul. Eu termin liceul anul asta, nu-mi mai trebuie. Dar cei care vin din urma ce fac?

I’m a fake dudette.

Pun pariu ca daca nu as avea anumite glande si organe as fi un baiat mai veritabil decat multi dintre masculii de pe piata. Sunt o insensibila care rade la Titanic, plange cu greu la inmormantari si nu regreta magariile comise. Chestii care ma cam indeparteaza de conceptul de ‘fata’.

Dar ce ma roade pe mine e ca nu pot fi o plangacioasa. Am o prietena foarte buna care e asa. Si e exasperant sa ai langa tine o fata care chiar sa-ti arate cum ar trebui sa se comporte o fata, cand tu insati esti o fata care nu se poate mula de nicio culoare pe modelul standard de fata. Tipa se desparte, plange. Se impaca, plange de bucurie. Asculta o melodie de taiere de vene, plange. Si, culmea, e foarte fericita din cauza asta. Utopic? Nicidecum. Plangand se elibereaza. Cum probabil as putea pati si eu daca as fi in stare sa storc alea doua lacrimi mincinoase. De-aia ma enerveaza ca eu nu pot fi fata. Nu-s in stare. Cand m-a facut mama, cred ca m-a scos mai devreme sau mai tarziu de termen si s-a intamplat ceva cu glandele mele lacrimale.

Patesc o chestie naspa, ma despart, ranesc, sunt ranita, you name it. Si nu pot plange si stau cu toate alea in suflet si devin o scorpie. Asa, ca un sloi de gheata, dupa cum mi-a zis cineva in urma cu ceva vreme. Nu ca nu mi-ar place faza cu scorpia (muhaha) dar e exasperant si pentru mine din cand in cand. Nu ma intelegeti gresit. Nu-mi doresc sa ma transform intr-o fantana arteziana la fiecare scena induiosatoare din viata. Dar ar fi dragut sa ma pot elibera de multe sentimente contradictorii bocind un pic. E cea mai la indemana supapa, pana la urma. Dar eu nu. Eu, Batman Batman. Si-s o scorpie. 🙂 Deci sa nu va mire, acum stiti si de ce. 😛

Si-acum, in loc sa imi fac tema la filosofie, desi n-am nota, filosofez aci. Oare primesc 10 daca o conectez pe profa la net si o pun sa-mi citeasca blogul?

Pitzipoanca vs. Vama Veche

Cum sa ai profil de hi5 umplut ochi cu poze modificate si pe una dintre poze sa treci versuri de la Vama Veche? 😐 Cineva a reusit sa faca si asta, aici. Trist.. 😦 Cu ce-a gresit Tudor Chirila de i-au ajuns versurile pe hi5?

Zilele astea o sa fiu deprimata si deprimanta. Probabil o sa aberez. Beware.

Where my party people?

Nu, nu-s licurici. Asa arata Niculitelul noaptea, vazut de pe deal de la monument. 🙂

Ce-am cautat acolo, eu, fiinta respectabila care nu umbla noaptea aiurea? Pai, asteptam artificii.

Care artificii? Ce cauta in Niculitel artificiile astea? Cine le-a adus in vizita?

Pai e toamna, dragii mei. Si dupa 4 ani in care nu s-a mai organizat „Ziua viei si a vinului” (un fel de ‘Ziua recoltei’), anul asta a fost party in the house. Un fel de petrecere campeneasca, cu cantaciosi de muzica populara ca invitati. Am mancat, am baut, ne-am petrecut. O fost tare fain, trebuie sa recunosc.

Insa, padabim padabum, senzatia serii a fost..(tobe, trambite)..Denisa. Care ne-a spus intre doua melodii ca suntem ‘cei mai adevarati’ si ca ‘Denisa ne iubeste la fel de mult cat o iubim si noi pe ea’. Fireste, nu mi se adresa mie, muritorul de rand care s-a suit in masina si-a fugit pe deal sa astepte artificiile, ci pustilor si copchilitelor care zbierau in fata scenei cat dadeau din maini pe ritmul muzichiei. No bun, deci toata lumea s-a distrat, indiferent daca a asteptat ‘el grand finale’ ca s-o vada pe Denisa sau ca sa vada artificiile. Care artificii au fost chiar dragute, fireste, mult mai mult decat a vazut Niculitelul pana acum.

Poate facem si la anu? Dar atunci vreau si eu sa particip la concursul de strigoi din bostani. Dar sa nu ziceti la nimeni ca am mai mult de 10 ani, da? Clip-clip. ;;)

P.S.: Tata a luat locul intai la concursul de vin-pelin. Mi-s mandra. 🙂

Later edit: Pana amu..in 2 ore..au fost 3 persoane care au dat search pe google cu ‘denisa la niculitel’ :))

Impresii de mall

A venit mall-ul si in Tulcea. De vinerea trecuta, de fapt. Si, rusinandu-ma de faptul ca n-am fost de vineri in rand cu pitipoancele cu pantofiori roz care au lustruit scarile rulante (le urasc) si scaunele de la etajul 2 (etajul cu haleala), m-am gandit sa ma duc duminica.

Asa ca, duminica, 12 octombrie a.c., pe la orele 14:30 m-am incaltat cu patofiorii mei de lac, albi, cu fundita galbena si gaurele, mi-am luat posetuta in care strecor lejer juma’ de casa (sunt accesoriile cele mai apropiate de stilul ‘mallus pitzipongus’ pe care le am) si hai la mall cu fetele. Doar ma respect, nu?

Ehm..poate ca s-a lucrat mult la el, nu vreau sa critic pe nimeni, dar arata ca dracu. Neimpresionant, frate. Dupa ce-i faci atata tam-tam nu se face sa construiesti o chestie inghesuita si naspa. Magazinele is naspa, hainele is naspa, scarile rulante sug la greu (le urasc!!), is putine mese la etajul 2, mancarea nu te atrage cu nimic, copiii care merg la spatiul de joaca trebuie sa se descalte, asa ca se formeaza un morman de incaltari in mijlocul mall-ului. Eh, mall de Tulcea.. Baile inca nu le-am vizitat. Poate ca alea ar fi salvat imaginea, dar pana am sa ma duc iar pe-acolo cu scopul precis de-a inspecta baile, sigur se gaseste vreunul/vreuna care sa scrie ceva pe pereti, sa murdareasca sau sa rupa.

Dar..exista si un ‘dar’..imi plac magazinul Domo de la demisol si faptul ca avem Billa. Domo imi place pentru ca e singurul loc din tot mall-ul ala nenorocit care nu-i inghesuit si plin de fitze. 🙂 Billa imi place pentru ca nu aveam in Tulcea. Si lumea cumpara in Tulcea. Cumpara, frate, nu se joaca. In plus, acum 3 ani am primit de la sora mea un sandwich-maker (asa s-o scrie?..) cumparat din magazinul Billa din Timisoara. Chestie care mi i-a facut simpatici pe astia, cu pungile lor galbene cu tot. 🙂

But..all in all..mall-ul suge. Probabil s-a molipsit de la don’soarele care se plimba pe scarile rulante, privind in jur pline de siguranta de sine, mestecand tacticos Orbit sau Hubba-Bubba. Don’soarele alea care au gentuta roz tinuta ‘lejer’ pe manuta, plete blonde si crete, eventual suvite si toculet ‘subtil’ de 12 cm. Cum sa nu le stiti? Inseamna ca n-aveti mall in oras. Cat de uncool..

pagan red

“Plouă, plouă, plouă

Vreme de beţie..”

Asta a spus-o Bacovia odată..

Afară plouă. Mă obsedează picurii de ploaie care se scurg la streaşina bodegii ăsteia infecte. Stau cu paharele de băutura, goale toate, în faţă şi mă gândesc. Nu, nu mă gandesc la ea în special, ci la cum mi-am aruncat de bună voie existenţa prin noroi şi mizerie. Ruptura noastră a fost doar o picatură în marele ocean de nimicuri care mi-au distrus viaţa.

O necunoscută mă întreabă ceva. Poate crede că în starea în care sunt am să o iau acasă. Cred că îi spun să îşi caute alt client, dar ea insistă. Oare i-am spus altceva? Încerc să fiu lucid, dar cred că am baut prea mult vin.

E îmbrăcată în roşu. Dar nu-i stă bine. În roşu îi stătea bine numai EI. Ce sacrilegiu. De ce e roşie? Nu ştie că în mintea mea, oricare femeie îmbrăcată în roşu e o păcătoasă? Oricare în afara EI..

Dar şi EA e o păcătoasă prin însăşi firea ei. Sau eu sunt?

Prea mult vin, prea mult fum de ţigară, prea puţină odihnă. Pun capul pe masă.

O văd cum vine spre mine. Şi e în roşu păcătos, aşa cum îmi place mie. Îmi pune mâna pe frunte, de parcă ar vrea să alunge negura beţiei din capul meu. Ridic ochii şi o văd aşezată în faţa mea la masă.

– Să-ţi mai torn?

– Nu, mersi. Cred că mi-a ajuns pentru azi.

Oare ce vrea de la mine de data asta? Am mai visat-o, dar acum totul pare atât de real încât mi-e frică aproape. O studiez. Ea însăşi mă studiază atent, luând fiecare bucăţică a feţei mele descompuse de nesomn la verificat. Parcă îi aud gandurile: “Iar n-a dormit”, “Se gândeste prea mult la mine”, “Nu credeam să am aşa un efect putrnic asupra lui” şi altele asemenea.

Ghinionul meu a făcut să mă îndrăgostesc de o ţigancă. Şi nu una oarecare. Aşa frumoasă şi copilă cum era, i se dusese totuşi vestea că ştie să farmece şi că niciun bărbat nu-i scapă din mreje. M-am dat rotund crezandu-mă superior şi iată că acum am decăzut mai mult decat oricare alt semen de-al meu. Eram subjugat nu atât de frumuseţea ei, cât de farmecul pe care îl împrăştia pe oriunde trecea.

– Ce vrei?

– Nimic. Am venit doar să te văd, să te întreb ce mai faci.

– Să mă întrebi. Ce glumă bună. De parcă nu ai şti întotdeauna ce fac.

– M-am gandit că poate vrei să mă mai vezi o dată.

– Numai o dată nu mi-e de ajuns. Aş vrea să vorbim.

– Nu se poate. Nu e timp.

– Cum să nu fie? Unde te grăbeşti să pleci iarăşi?

– Ah, dar eu nu plec nicăieri. Tu eşti cel care se grăbeşte. Vrei să pleci cât mai repede.

Zâmbea. Întotdeauna zâmbea. Chiar şi când ne certam, avea pe buze acelaşi surâs misterios, înnebunitor. Ştia să împrăştie şi miere şi venin. Cum să n-o iubesti?

– Unde să plec? Rămân aici până diseară şi-mi pare numai rău că nu mai am bani pentru încă o sticlă de vin.

– Ba nu. În toată fiinţa ta se simte o grabă către schimbare. O fugă de viaţă. O frică de sfârşit şi totuşi o dorinţă nemaipomenită să se termine totul. Să ai grijă de tine pe unde o să treci.

Mi-a strâns mâna şi a început să se evapore în neantul din care se născuse. Fusese şi acesta unul din multele vise pe care le aveam în ultima vreme.

Am ieşit din bar. Am căzut în ploaie, târându-mi de astă dată doar trupul prin mocirlă, căci viaţă nu mai aveam de mult. Cam de când plecase ea. Şi-n faţa ochilor mi-a apărut pentru ultima dată chipul ei, cu buzele cărnoase care rosteau sentinţa veşnică cu care îşi luase la revedere: “Să ai grijă de tine”.

Zâmbesc. Cred că aşa mi-a fost dat. Să mor cu imaginea ei în minte.

Another new me :)

Surprise, surprise.. :>