Shoebox. De un an incoace.

Da, e inca noiembrie, dar la televizor au inceput deja reclamele cu brazi, copii, cadouri si Mosi Craciuni. Si daca Tuborg, Coca Cola et co. pot scapa basma curata cu early marketing, o campanie care chiar ajunge la oamenii cu probleme ar avea dreptul sa apara in online inca de prin septembrie. Sa vorbim, asadar, despre Shoebox!🙂

Shoebox – cadoul din cutia de pantofi e-o campanie care, mie personal, mi-e foarte draga. In primul rand, se adreseaza copiilor sarmani, asa ca e imposibil sa ii displaca cuiva. Dar mie imi place mult si dichisul din jurul cutiutelor oferite. Mereu cand eram mica si ma uitam la filme de Craciun, vedeam cum copiii primesc cadouri impachetate frumos, pe cand noi le primeam in vesnica punguta de cadouri. Nu ma intelegeti gresit, nu e nimic rau in a folosi o punga in loc de o cutie. Dar o cutie e mai greu de desfacut, te face sa fii mai curios in legatura cu ce e inauntru, “it builds expectations” cum ar zice englezii.

In Romania, Shoebox implineste 9 ani. A pornit din Cluj, cand un tatic a vrut sa-i arate copilului sau ce inseamna sa daruiesti. S-a intins in toata tara, si chiar printre romanii aflati in afara tarii, care trimit an de an cutiile stranse in orasele in care s-au stabilit. E un gest mic, un minim de bunavointa aratat celor mai putin fericiti decat tine.

Anul trecut am organizat propria locatie ShoeBox, la noi in apartament. A fost greu, dar s-a terminat frumos. Am strans 70 de cutii care au ajuns la familii defavorizate din Bucuresti si Niculitel. A fost ciudat sa vezi la ce lucruri marunte se bucura unii copii – o fetita a ramas muta de uimire cand a vazut ca a primit o papusa sirena, un baietel de 10 ani s-a bucurat la vederea unui set de 5 masinute cat un deget mai tare decat s-ar bucura un om mare daca ar primi o masina adevarata, iar un altul de vreo 4 ani a fost fericit ca a primit caiete pe care putea desena. Am vazut familii numeroase inghesuite in garsoniere sau in case ce stateau sa cada, mame singure care abia faceau fata si locului de munca si cresterii copiilor, familii uitate si de institutii dar si de semenii lor.

Partea grea a fost gasirea familiilor si apoi strangerea cutiilor. Colegii de la munca, pe care ii bateam la cap zilnic, nu au pregatit cutii, dar au cumparat ce era necesar pentru umplerea lor. A urmat o seara intreaga de organizare a lucrusoarelor pe varste si sexe si impachetarea cutiilor, in timp ce incercam sa-l tinem si pe Nagasaki departe de hartia lucioasa. Dar impartirea darurilor a fost frumoasa. Desi am colindat prin locuri nu foarte prietenoase (unele neprietenoase cu noi, altele neprietenoase cu masina), a meritat pana la ultima cutie.

Organizam Shoebox si anul asta. Tot in apartamentul nostru. Avem deja lista de copii cuminti pregatita si asteptam cutiutele. Daca vrei sa faci o fapta buna, scrie-mi sau intra direct pe site-ul Shoebox. Intotdeauna e loc de mai bine in lume, dar poate impreuna putem ingusta spatiul asta.

 

P.S.: Desi campania porneste la nivel national de la 1 decembrie, din motive pur personale noi putem incepe abia pe 11 decembrie. Spor la daruit!

Chirurgia refractiva – consultul preoperator

Chirurgia refractiva e o sintagma lunga si complicata pe care o folosesc „dasteptii” ca sa spuna operatie la ochi. In mare, exista doua tipuri: PRK si LASIK.

PRK-ul e varianta clasica, putin mai ieftina, cu o perioada de recuperare ceva mai lunga si cu sanse mai mari sa ai totusi nevoie de ochelari dupa o anumita perioada. LASIK-ul, evident, e opusul – o idee mai scumpa, cu perioada de recuperare minima si sanse de reusita apropiate de 100%. Citind comparatia asta, normal ca oricine s-ar intreba de ce nu alege toata lumea LASIK? Dai un ban, dar stii ca face.. Motivele sunt complexe si depasesc cu mult cunostintele mele in materie de medicina si optica, dar exista conjuncturi anume (grosimea stratului corneal, „calitatea” tesutului ochiului, etc.) care recomanda PRK-ul pentru anumiti pacienti. Tu te poti duce la clinica setat pe LASIK si cu banii stransi, dar decizia finala e a medicului.

Acum, povestea consultului. Am simtit nevoia sa scriu despre el pentru ca n-am gasit pe nicaieri informatii detaliate. Filmulete cu operatia in sine erau destule incat sa-ti inghete sangele in vene, dar n-am gasit niciunde macar un paragraf despre consult.

Eu am facut intreaga procedura la Alcor, asa ca pot sti doar povestea de acolo. Poate lucrurile se fac diferit in alte clinici. Si daca tot vorbim de clinici de oftalmologie, eu i-as recomanda pe cei de la Alcor oricui. Clinica pare putin lasata mostenire de epoca comunista daca ne luam dupa holul de asteptare/primire, dar au aparatura scoasa direct din Star Trek si medici foarte buni.

In cazul in care ti-ai facut programare pentru consultul preoperator, fii destept si ia-ti liber in ziua respectiva. Ca sa nu ajungi ca mine, stand in holul clinicii, oarba ca o bunicuta cu cataracta, incercand sa-i tastezi sefului tau motivul pentru care n-ai sa poti ajunge la munca. Cu doua ore inainte de inceperea programului. Si nu pentru ca nu te simti bine, ci pentru ca deodata, nu mai vezi clar la mai putin de un metru jumate in fata ta, iar soarele si lumina sunt lucrarea diavolului pe pamant.

Consultul e, in mare, nevinovat si clasic pentru clientii fideli ai medicilor oftalmologi. Panou cu litere, dioptron, examinarea fundului de ochi, apoi analiza stratului corneal. De-aici incepe partea de SF, pentru ca habar n-aveai ca exista straturi corneale care se preteaza la operatie si altele care nu – nici la biologie si nici la fizica nu ti-au explicat asta. Apoi ti se pun picaturi pentru dilatarea pupilei, care nu fac altceva decat sa-ti paralizeze muschiul ochiului si sa te faca sa intelegi fobia vampirilor fata de lumina. Dupa trei seturi de astfel de picaturi vine si anestezicul, necesar pentru testul lacrimal.

Testul lacrimal e tot ce-si poate dori o persoana careia nu-i place sa mearga la doctor pentru orice e mai invaziz decat un EKG – ti se baga doua bucati de hartie intre ochi si pleoapa inferioara si trebuie sa stai cu ele infipte asa vreo 5 minute. In cazul in care anestezicul nu si-a facut efectul prea bine din varii motive, astea 5 minute te vor face sa regreti ca te-ai gandit vreodata sa te operezi. Dar e ok, in curand vine asistenta si smulge hartiile din ochii tai. Si oricat de draguta ar fi, n-are cum sa faca asta intr-un mod delicat, crede-ma. Apoi mai vine un cocktail de picaturi pentru dilatare, un antibiotioc si-un antiseptic.

Acum ca ai pupilele atat de dilatate incat toate femeile din epoca victoriana te-ar strange de gat de gelozie, treci din nou la dioptron ca sa vezi imaginea aia draguta cu casuta din capatul drumului incadrat de-o pajiste verde. Si daca tot ai ochii mai mari decat lupul din Scufita Rosie, mai treci si pe la un aparat cu ajutorul caruia doctorul masoara/verifica campul vizual Goldmann, orice ar mai insemna si asta. Tu stii doar ca trebuie sa te uiti drept intr-o lumina puternica in timp ce nu-ti doresti altceva decat sa se desfasoare din senin o eclipsa totala de soare.

In cazul in care te-ai pregatit cu bani ficsi pentru controlul care determina daca o sa mai porti ochelari sau nu, trebuie sa stii ca masuratoarea campului vizual se plateste separat. In cazul meu, campul vizual a costat 80 de lei in plus, deci nu a fost o tragedie.

Dupa tot chinul asta (care dureaza putin mai mult de o ora), afli in sfarsit cand poti veni ca sa ti se scobeasca ochiul in scopuri medicinale si esti trimis acasa cu o foita care-ti descrie procedura, ce poti sa faci si ce nu inainte, in timp ce si dupa operatie. N-o sa poti citi alea doua pagini decat pe seara, cand in sfarsit poti sa vezi, asa ca spor la plictiseala pe-acasa.

Dar daca vrei cu adevarat sa te operezi, stii prea bine ca a meritat sa pierzi o zi de concediu pentru asta.

Curatenia de primavara

De (prea) multa vreme rafturile mele pareau proaspat vizitate de ciclonul care a lasat-o pe Dorothy in Tinutul lui Oz. Asa ca am decis ca azi e ziua magica in care hainele mele se vor intoarce in Kansas.

Zis si facut! Am imprastiat mormanul in pat, am pus motanul deasupra si m-am apucat de sortat si impaturit. Asa am descoperit ca am prea multe haine pe care nu le-am mai purtat de ani de zile, si inca vreo cateva pe care nu le-ar mai purta nimeni niciodata. Ambele categorii au primit cate un petic de podea pe care sa se desfasoare.

P_20160312_180800

Gramajoara colorata din stanga va ajunge cat de curand in containerul din fata Centrului Ceh, alaturi de un palton si niste perechi de pantofi. Cea din dreapta va merge la pubela, dar intr-o punguta separata, astfel incat in cazul in care vreuna dintre persoanele care strang aproape zilnic PET-uri pentru reciclare crede ca poate folosi in vreun fel acele hainute, sa nu le ia amestecate cu alte gunoaie.

Tu ce fapta buna faci iarna asta?

Anul trecut scriam despre Marinela, fetita care nu primise in zece ani nici o vizita de la Mosu’, oricare ar fi fost el. Lucrurile s-au mai schimbat intre timp. Nu extrem de mult dar indeajuns incat ea sa nu mai faca parte din categoria copiilor fara Craciun.

Din pacate, anul trecut Marinela nu era singurul copil in situatia asta. Si daca ea a avut norocul unor oameni care sa o ajute, nu acelasi lucru se poate spune despre multi altii.

Pentru acesti copii se desfasoara insa in fiecare an ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi. Oamenii implicati in acest proiect sunt cei care inteleg ca doar pentru ca tu esti multumit cu viata ta nu inseamna ca trebuie sa-i ignori pe cei mai putin fericiti. Sunt oameni care apreciaza o mana intinsa la nevoie si care se grabesc sa o ofere la randul lor. Oameni care stiu ca suntem toti egali indifferent de sansele oferite sau furate de viata. Si o data pe an, in preajma sarbatorilor, acesti oameni freamata, se agita, se aduna si daruiesc.

Este posibil ca darurile sa nu insemne mare lucru pentru cei care le ofera. Dar este posibil ca ele sa faca o diferenta enorma in viata acelui om care le primeste. O cutie cu dulciuri si jucarii poate impresiona un copil cateva zile, dar in acelasi timp poate face fericit un parinte care nu si-a permis sa-i cumpere copilului sau nimic, nici macar cu ocazia Craciunului. O pereche de incaltari noi poate face diferenta dintre o iarna petrecuta in jurul casei si una in care un copil se duce totusi la scoala. Si oricat de neinsemnat ar parea continutul cadoului pentru cel care il ofera, el poate fi ceea ce il va determina pe un viitor adult sa faca la randul sau fapte bune.

Organizarea in cadrul proiectului poate sa para dificila la prima vedere. Cui sa duci cutiile tu, om de rand care n-a scos mai niciodata capul din zona lui de confort? Raspunsul e simplu daca stii sa dai un click pe www.shoebox.ro. Acolo vei gasi o lista de locatii a centrelor de colectare (unde dai peste oameni ca mine si ca tine, care au pe deasupra pregatita si o lista de distributie), sfaturi despre cum sa pregatesti cadoul si cum te poti asigura ca ceea ce donezi tu ajunge intr-adevar la cineva care are nevoie. De altfel, daca vrei, te poti alatura chiar tu procesului de livrare a cadourilor si poti vedea cu ochii tai pe cine si de ce ajuti.

Asa ca ce mai astepti? Intra pe ShoeBox si gaseste cel mai apropiat centru de colectare. Fa Craciunul cuiva mai frumos. Si, mai ales, fa Craciunul tau mai frumos!

1984, George Orwell. Fun facts

Sau cel putin ar fi “fun” daca subiectul cartii ar permite asa ceva. Deci, interesting facts:

  1. Numele real al lui George Orwell este Eric Arthur Blair. In momentul publicarii autorul a avut de ales intre P.S. Burton, Kenneth Miles si H. Lewis Allways.
  2. Romanului a fost cat pe-aci sa fie publicat cu numele “Ultimul om din Europa”.
  3. “2+2=5” a fost un slogan real al Partidului Comunist. In URSS-ul lui Stalin era de dorit ca planurile cincinale sa fie atinse cu un an mai devreme, dovedind astfel forta de munca si marea iubire de patrie a poporului rus. Sloganul putea fi vazut in lumini de neon pe panouri din Moscova.
  4. Politia Gandirii a fost inspirata de NKVD-ul aceluiasi URSS.
  5. Inainte de crimagandit a existat Kempeitai. Politia Militara a Imperiului Japonez, care a activat intre 1881 si 1945, avea puterea sa aresteze oameni pentru “ganduri nepatriotice”.
  6. Povestea incepe pe 4 aprilie 1984, dar cum Partidul rescria si manipula istoria si timpul in mod constant, e greu pentru personajele cartii sa confirme cu exactitate chiar si anul in care se afla sau varsta pe care o au. De exemplu, Winston crede ca are 39 de ani, dar nu stie sigur.
  7. Cele “2 minute de ura” zilnice sunt inspirate de discursurile tinute deseori muncitorilor stalinisti inainte de inceperea zilei de munca.
  8. Aldous Huxley a fost profesorul lui Orwell de franceza la Eton. In cazul in care ati citit intai “A brave new world” (tradusa in romana drept “Minunata lume noua” – I know, iac), e imposibil sa nu fi remarcat ca exista asemanari si derivari intre cele doua distopii.
  9. Desi cartea e un atac voalat la adresa politicii lui Stalin, aceasta a fost de multe ori contestata ca fiind pro comunista. Probabil de un grup format in majoritatea sa din americani cu IQ-ul indestulator pentru a pricepe reclamele la pizza congelata.
  10. Scena torturii a inspirat tortura capitanului Picard in episodul “Chain of Command” al serialului Star Trek: The Next Generation.
  11. “Big Brother” este un termen luat direct din 1984, care face referire la urmarirea si controlul populatiei de catre institutiile (mai mult sau mai putin ale) statului.

“A scrie o carte este o lupta oribila, teribila, ca o boala indelungata si dureroasa. Nimeni nu ar trebui sa se apuce de asa ceva daca nu este comandat de vreun demon caruia nu-i poate rezista.” George Orwell

2014 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 1,900 times in 2014. If it were a cable car, it would take about 32 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Copii fara Craciun

O cheama Marinela Argentina, are zece ani si ochi mari si albastri. Intamplarea face ca ea sa fie una dintre finutele familiei. O alta intamplare, mai nefericita, face ca acest copil sa nu fi avut niciodata pana acum parte de sarbatoarea Craciunului.

Marinela a aparut ca un copil “accident”, la fel ca multi altii. Ghinionul ei e ca acest accident i s-a intamplat unei femei care nu vrea sa-i fie mama. Si nici nu se simte in vreun fel obligata sa aiba grija de ea, desi statul o plateste (cu o suma mica, e-adevarat) pentru asta. De ceva timp a lasat-o la bunica ei, o femeie prea putin capabila sa aiba grija de ea insasi chiar si atunci cand era mai tanara. In timpul asta, mama Marinelei isi ia bataie de la un barbat oarecare. I-a spus fetei ca nu o mai suporta si ca nu vrea sa o mai vada. Si e multumita cu viata ei.

Marinela nu crede in Mos Craciun. Nu pentru ca si-ar fi surprins parintii cu cadourile dosite pe undeva, ci pur si simplu pentru ca in zece ani de existenta Mosul nu a venit la ea nici macar o data. Intrebata cand este ziua ei, poate sa-ti spuna ca e pe 7. Nu stie daca e in luna iunie sau iulie – nimeni nu i-a zis vreodata “la multi ani” sau i-a serbat ziua in vreun fel.

In fiecare sambata, Marinela stie ca trebuie sa faca baie. Asa ca isi incalzeste singura apa si se spala asa cum poate. Trebuie sa o ajute apoi si pe bunica ei. Si sa-si spele hainele singura. Pentru ea, o zi normala incepe la ora 6 dimineata, sau chiar mai devreme. La zece ani trebuie sa aiba grija de ea, de o batrana si de-o casa. Cine sa mai aiba timp si de Craciun?

Marinela nu e singurul copil abandonat fara sa apara in statisticile de gen. Nu e nici primul, nici ultimul copil pentru care niste adulti iresponsabili vor incasa bani de la buget. Nu e singurul copil inteligent care nu va avea sansa sa plece din mizeria in care a fost aruncat de “oamenii mari”. E unul dintre miile de copii care va creste fara sa stie ce ar trebui de fapt sa fie Craciunul.

Looking for Alaska. Afterthoughts

I’ve seen the title a million times on elefant.ro, yet I never wanted to take the time and check the story behind. That was until I read a quote on facebook. A quote so touching and so down to Earth and sentimental in the same time that I felt this is a have-to-read book.

The book was given to me as an early Christmas gift. It was the most easily granted wish I ever made and it taught me how little it takes to make someone truly happy. And for that I want to send a huge “Thank you!” to the person giving this lesson to me.

Contrary to my habit, I did not read Looking for Alaska in one breath. Simply because this isn’t the kind of book you read in one afternoon. Its main character lives and actually enjoys doing so and after the first 20 pages you feel you should do the same.

It’s true Alaska dies in the middle of the story. You might say this shows she wasn’t very fond of living after all. But just like Olguta, from La Medeleni, she lives while others only exist. The book isn’t as much about the actions or choices of its characters. It’s mostly about why we are here and why at some point we won’t be here anymore. It’s about looking forward to your future, maybes and all those great questions you have as a teenager. Pudge is just an actor that guides you through this labyrinth.

Though it’s a young adult book, there are pieces of knowledge transcending this. And they make you think about your everyday choices in ways you did not consider possible. I liked the book mostly for this and especially for the line below, read under ten layers of bubbly foam in a hot tub.

“Everything that comes together falls apart.”

Caught between

Everyone knows books are magical. However, for me this bears more truth than for the others.

A week after starting The Grapes of Wrath I learned I had to search for a new place to stay. And while reading Austen’s Mansfield Park I found a lovely and quite cheap studio that became all mine. Perhaps it’s my wishful thinking, but every time I start a new book its life starts influencing mine.

I’ll say just this: the book I’m reading now has a very bad influence over me.

I’ve been “good” for so long that I forgot how to handle the “bad”. And it’s back and it wants to take me places I’ve never been before. Places I never wanted to go to before and which I find numbly comforting these days. And everything but my common sense pushes me towards them. At this point I don’t know if it’s better to be honest and a little bored or spontaneous and a little lonely.

Intalniri cu Regele

Atunci:

1998-Regele-Mihai-la-Niculitel

Era anul 1998, vara. Regele venise impreuna cu Regina Ana pentru o vizita la basilica paleocrestina din Niculitel. Eram imbracata in costum national, la fel ca toti ceilalti copii de la scoala, si i-am oferit Regelui flori de gradina. Azor, catelul pe care il aveam atunci si care sarea mereu gardul cand era lasat singur acasa, a venit cu noi. Normal ca n-a putut sa stea deoparte asa ca dupa ce am oferit florile, Azor s-a urcat cu labutele pe piciorul Regelui, l-a mirosit si a inceput sa dea din coada. Si, ca si cum era lucrul cel mai firesc din lume, Regele nu s-a ferit, n-a schitat nici un gest de deranj. Doar s-a uitat la Azor, l-a mangaiat putin pe cap si a trecut mai departe.

Acum:

IMG_20141119_120835

19 noiembrie 2014. Toamna, 16 ani mai tarziu, la Palatul Elisabeta din Bucuresti. Regele si-a serbat ziua de nastere si cea onomastica, iesind in balconul Palatului pentru a saluta multimea. Ostasi in haina de parada au pazit simbolic Palatul, iar fanfara a intonat Imnul Regal. Unul dintre porumbeii eliberati in timpul ceremoniei a stat deasupra balconului intregul timp cat Regele Mihai, Principesa Margareta si Principele Radu au salutat multimea adunata.

***

Regele este si va fi mereu un simplu om, ca faptura. Ceea ce simbolizeaza insa nu va fi niciodata ceva obisnuit. Emotia resimtita in fata unui asemenea simbol nu poate fi descrisa in cuvinte. Stand in fata unui adevarat Rege, care-si iubeste si respecta poporul, nu poti sa scapi de impresia ca te afli intr-adevar in fata a ceva divin.

Singura problema este in ca ochii “generatiei Facebook” monarhia este considerata veche si demodata, o institutie care nu-si are locul in societatea noastra. Sa speram totusi ca Familia Regala ne va face cinstea de a schimba aceasta conceptie. Prin decenta, modestie, politete si dorinta de a ajuta pe cei din jur.