Viaţa lui Dorel

Ce vrea Dorel de la viaţă? Lucrurile obişnuite. O ’căsuţă’ cel puţin cât Palatul Parlamentului, o zi petrecută în compania lui Gigi Becali, care să-i explice pe larg cum e cu lumina şi cu războiul, o maşină nou-nouţă (’manca-o-ar tata’) la vederea căreia să crape de ciudă toţi vecinii, un sistem audio cel-mai-cel care să facă geamurile ferfeniţă şi bani pe care să-i întoarcă cu lopata cu care altădată săpa şanturi, bani cu care să-şi repare geamurile. Ah, ce vremuri glorioase îl aşteaptă pe Dorel.

Vizualizând asta, Dorel se ridică din pat la ora 6:00 am blestemând. ’România e patetică’, se gândeşte el. Cum să trebuiască să te trezeşti atât de devreme? Ăştia nu au auzit de drepturile omului? Mai ales acum că am intrat în UE. Ce naiba! ’Şi uite de-aia rămâne România fără oameni care să muncească. Din cauza Guvernului, dom’le!’, meditează Dorel, vizibil îngrijorat de migraţia forţei de muncă spre meleaguri mai vestice unde ’munca-i muncă şi banu-i ban’. Păi, nu? Dorel ştie el ce ştie. Ştie, de exemplu, că pe un şanţ pe care ia în România 200 de euro, în Spania ar lua chiar 1000 sau mai mult. Îşi face socotelile şi decide să plece.